DISTRIBUIȚI

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a reunit în sfârșit marți pentru a schimba scenariile în care funcționează unitățile de învățământ din județ. Nicio unitate de învățământ din localitățile cu peste 1,5 rata de infectare la mia de locuitori nu va mai avea voie să funcționeze în scenariul verde, dar sunt și alte schimbări.

Așadar, în Timișoara, cele câteva unități de învățământ unde veneau toți copii la cursuri sau la grădiniță, nu vor mai funcționa în scenariul verde cel puțin două săptămâni, începând de astăzi, 13 octombrie. Sunt și școli sau grădinițe din Timișoara care trec în scenariul roșu, din cauza unor cazuri de infectare. Este vorba de Școala Gimnazială nr 16, Liceul Teologic Baptist, Liceul Special Gheorghe Atanasiu, dar și Grădinița cu Program Prelungit nr 26. În schimb, Grădinița din Giarmata și Liceul Penticostal Logos din Timișoara au ieșit din scenariul roșu și trec tot în scenariul galben.

Sunt și unități de învățământ din satele fără multe cazuri care trec la scenariul verde. Masca va fi obligatorie peste tot, și în curtea școlii. ”În timpul ședinței CJSU , domnul Marin Popescu, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Timiș a făcut precizarea că atât în școli, cât și în curtea școlilor elevii, cadrele didactice și întreg personalul unităților de învățământ poartă mască de protecție, conform Ordinului Ministrului Educației și Cercetării 5487 comun cu Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1494 din 31 august 2020”, se arată în decizia CJCSU.

Toate propunerile s-au votat după ce au fost înaintate de Inspectoratul Școlar Județean, Direcția de Sănătate Publică și Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ. Iată lista completă:

– Liceul Teologic Ortodox Antim Ivireanul Timișoara – din scenariul verde trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
– Liceul Teoretic Henri Coandă Timisoara – din scenariul verde trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
– Liceul Teoretic Socrates Timișoara – din scenariul verde trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității

– Școala Gimnazială nr. 1 Timișoara – din scenariul verde trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
– Școala Gimnazială nr. 12 Timișoara – din scenariul verde trece în scenariul galben – din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
– Școala Gimnazială Rudolf Walter Timișoara – din scenariul verde trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
– Școala Gimnazială Boldur – din scenariul galben trece în scenariul verde din cauza scăderii indicelui de infectare la nivelul localității
– Școala Gimnazială Saravale – din scenariul verde trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
– Grădinița cu Program Prelungit Giarmata – din scenariul roșu trece în scenariul galben (final de perioadă scenariu roșu)
– Liceul Teologic Penticostal Logos – din scenariul roșu trece în scenariul galben (final de perioadă scenariu roșu)
– Școala Gimnazială Comloșu Mare – din scenariul galben trece în scenariul verde din cauza scăderii indicelui de infectare la nivelul localității
– Școala Gimnazială Sânandrei – din scenariul verde trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
– Școala Gimnazială Pesac – din scenariul verde trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
– Liceul Teoretic Periam – din scenariul galben trece în scenariul verde datorită scăderii indicelui de infectare la nivelul localității
– Școala Gimnazială Jamu Mare – din scenariul verde trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
– Școala Gimnazială Belinț – din scenariul galben trece în scenariul verde datorită scăderii indicelui de infectare la nivelul localității
– Școala Gimnazială Cenei – din scenariul verde trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
– Școala Gimnazială nr. 15 Timișoara – din scenariul verde trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
– Școala Gimnazială nr. 7 Timișoara – din scenariul verde trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
– Grădinița cu Program Prelungit Notre Dame Timișoara – din scenariul verde trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
– Grădinița cu Program Prelungit Inima Culorilor Timișoara – din scenariul verde trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
– Școala Primară Casa Speranței Timișoara – din scenariul verde trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
– Clubul Sportiv Școlar nr. 1 Timișoara – din scenariul verde trece în scenariul galben din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității
– Grădinița cu Program Prelungit 26 Timișoara – din scenariul galben trece în scenariul roșu (din cauza infectării a trei cadre didactice)
– Școala Gimnazială nr. 16 Take Ionescu din scenariul galben trece în scenariul roșu (din cauza infectării unui cadru didactic)
– Liceul Teologic Baptist Timișoara – scenariul galben trece în scenariul roșu (din cauza infectării unui cadru didactic)
– Școala Gimnazială Dudeștii Noi – din scenariul galben trece în scenariul roșu (din cauza creșterii ratei de infectare la nivelul localității)
– Școala Gimnazială Variaș (fără grădinițe) – din scenariul galben trece în scenariul roșu (din cauza creșterii ratei de infectare la nivelul localității)
– Liceul Tehnologic Special Gheorghe Atanasiu Timișoara – din scenariul galben trece în scenariul roșu (din cauza infectării unor cadre didactice și nedidactice)
– Școala Gimnazială Foeni – din scenariul verde trece în scenariul roșu (din cauza creșterii ratei de infectare la nivelul localității)
– Școala Gimnazială Martin Suboni Jebel – din scenariul verde trece în scenariul roșu din cauza creșterii indicelui de infectare la nivelul localității

LĂSAȚI UN MESAJ