Am depus la Secretariatul General al Primăriei Municipiului Timișoara Proiectul de Hotărâre privind condiționarea emiterii autorizațiilor de construire de reabilitarea în prealabil a clădirilor monument istoric de clasa A și B, ce propune o măsură fermă și inovatoare pentru protejarea patrimoniului arhitectural al orașului: emiterea autorizațiilor de construire pentru proiecte noi va fi condiționată de reabilitarea prealabilă a clădirilor monument istoric aflate pe aceeași parcel reglementată de Planul Urbanistic Zonal aprobat.
Această inițiativă vine ca răspuns la degradarea accelerată a numeroaselor clădiri istorice, din Timișoara, multe dintre ele clasate ca monumente de interes național și local. Lipsa întreținerii, intervențiile neautorizate și presiunea investițională orientată exclusiv spre construcții noi au condus la situații inacceptabile: clădiri noi ridicate lângă monumente istorice aflate în ruină pe aceiași proprietate.
Nu putem accepta ca dezvoltarea orașului să se facă în detrimentul identității sale. Prin această măsură, transmitem un mesaj clar: patrimoniul istoric trebuie respectat și protejat, iar investitorii trebuie să își asume responsabilitatea față de contextul urban existent.
Prin noile reglementări, autorizațiile pentru construcții noi, modernizări sau extinderi vor putea fi emise doar dacă, în prealabil, clădirile istorice clasate au fost reabilitate sau intră într-un proces ferm de consolidare și restaurare.
Impactul vizat:
– Protejarea și revitalizarea patrimoniului arhitectural al Timișoarei;
– Creșterea valorii zonelor istorice și atractivitatea turistică;
– Stoparea degradării clădirilor monument istoric;
– Responsabilizarea investitorilor în raport cu orașul;
Această hotărâre reprezintă un pas esențial spre un model de dezvoltare urbană durabilă, în care modernul și patrimoniul conviețuiesc în echilibru.
Proiectul de hotărâre urmează să fie supus aprobării Consiliului Local Timișoara după o analiză și în urma unei dezbateri publice.
Consilier Local, Grupul AUR,
Sîrbu Ilie Vasile








