DISTRIBUIȚI

ASU Poli a câștigat cu 2-0 meciul cu SCM Gloria Buzău după golurile marcate în repriza a doua de Ioan Mera și Dorin Codrea. A fost un meci în care bănățenii au făcut o primă repriză mai slăbuță, dar au jucat mai precis după pauză, moment în care Alexa a și operat două schimbări. De asemenea, terenul de joc a fost unul slab, iar arbitrajul, asemenea.

De altfel, surpafața de joc moale și plină de noroi și-a pus amprenta asurpa evoluției ambelor echipe. Poli a a avut primele ocazii ale jocului, două mari ratări care ar fi putut să coste mai mult. Munteanu a avut un luft nepermis la experiența sa, iar la următoarea șansă de a deschide scorul Ivanovici a trimis cu capul peste poartă din câțiva metri. Buzăul a fost pentru prima dată periculoasă în minutul 26, când Pațurcă a tras bine, dar tânărul portar Hindrich a scos mingea de sub transversală. O fază controversstă de arbitraj s-a petrecut în minutul 32, când portarul Relu stoian l-a lovit pe Mera cu pumnul în cpa, iar arbitrul nu a dictat nimic, deși Alexa  aprotestat vehement, până a primit cartonașul galben. Altfel, repriza nu a avut alte evenimente deosebite.

După jocul nu neapărat prea incisiv al echipei, Alexa i-a trimis în teren la pauză pe Casado și pe Codrea. Altă fază controversată de arbitraj s-a petrecut în minutul 52, când Pârvulescu l-a lovit puternic pe Petre Ivanovici, fără minge. Se putea da și eliminare, dar a fost doar un cartonaș galben. de altfel, ca întotdeauna când un arbitru nu stăpânește jocul, și de data aceasta s-au dat foarte multe avertismente. În minutul 61, Poli a deschis scorul grație unie lovituri de cap a lui Ioan Mera, după o centrare a lui Munteanu. Peste șapte minute, tot Munteanu a centrat, iar Dorin Codrea a trimis în poartă, arbitrii nu au văzut prima dată că Stoian a prins mingea după linia porți, iar Codrea a mair eluat odată, pentru a nu lăsa locuri de dubii.

În minutul 75, Buzăul putea reduce din diferență, dar Ghinga a ratat incredbil din câțiva metri, cu o respingere, în loc de o expediere a mingii în poartă. Ivanovici a mai avut și el o ocazie. Pe final, firește timișorenii au avut interesul de a încetini jocul și au recurs la toate cele trei schimbări pe care le mai puteau face.

ASU Poli Timișoara: Hindrich – Sofran, Scutaru, Mera (cpt.), Sg. Popovici – Coadă (Codrea 46′) – Cioinac – Al. Munteanu (R. Rus 90+3′), Ivanovici (D. Radu 90′), A. Manea (Casado 46′) – Plazonja ( Axente 89′)

SCM Gloria Buzău: Stoian – Sg. Pîrvulescu, Vîrtej, Ghinga (cpt.), C. Toma – Balgiu, Pațurcă (Tucaliuc 69′) – Cr. Ciobanu, Andronic (Iul. Roșu 80′), Nedelea (Chică-Roșă 69′) – Iurcu (C-tin. Stoica 80′)

Alexa a vorbit despre importanța victoriei. ”Un meci complicat, dificl. Am întâlnit o echipă bună a Ligii 2, care a pus foarte multe probleme tuturor echipelor și are ca obiectiv play-off-ul, deși nu poate să promoveze. A fost un meci echilibrat în prima repriză, ne-au surprins pe zona centrală, apoi am fost mai consistenți în repriza a doua și am tranșat jocul. Cred că meritam victoria, îmi felicit jucătorii. O victorie meritată și importantă. Astăzi sunt zece echipe pe șase poziții. Obiectivul nostru imediat este accederea în play-off, iar orice pas greșit poate conta enorm la final. Echipa asta are nevoie de victorii. Avem o echipă bună în momentul acesta, cu jucători cu experiență. E o victorie care poate să tragă după ea un parcurs bun spre foarte bun”, a declarat Dan Alexa, care, după ce s-a certat cu arbitrul în timpul meciul, l-a lăudat după joc și a spus că a fost un arbitraj bun.

Ilie Stan a spus că exact de fazele fixe i-a și fost teamă la meciul cu Poli. ”Am pierdut exact la ceea ce pregătisem. Mă refer la fazele fixe. Tot timpul, în această perioadă, am cerut jucătorilor să eliminăm cornele și loviturile libere din preajma careului, pentru că au o echipă bună, masivă, cu experiență, și ne pot domina la aceste faze. Exact ce am pregătit, acolo am greșit. Este păcat că am venit până aici și nu am reușit să luăm un punct. Dacă ne dominau sau dacă veneau peste noi și aveau o dinamică extraordinară, poate eram supărat. Dar asta este . Încercăm să învățăm din greșeli. Îi felicit pe cei de la ASU pentru cele 3 puncte. Nouă ne rămâne să învățăm din greșeli, iar la jocul următor, cu Rapidul să încercăm să câștigăm cele 3 puncte puse în joc”, a precizat Stan.

Poli va juca săptămâna viitoare în deplasare la Unirea Slobozia.

LĂSAȚI UN MESAJ