În Timișoara, vom avea, după trei decenii de la evenimentele care au schimbat România, un Muzeu Național al Revoluţiei Anticomuniste din Decembrie 1989. Documentele pentru demararea procedurilor pentru clădirea fostei garnizoane din Piața Libertății sunt gata. Între timp însă, din păcate, starea clădirii Memorialului Revoluției este una deplorabilă, iar Nicolae Robu ar dori să fie transferată edificiul la primărie, de la Ministerul Apărării Naționale.

Universitatea din București a finalizat în 21 februarie Nota conceptuală pentru justificarea necesității și oportunității realizării obiectivului de investiţii Muzeul Naţional al Revoluţiei Anticomuniste din Decembrie 1989 (MNRA) și Tema de proiectare pentru același obiectiv. Elaboratorii principali sunt arhitecții Radu Tudor Ponta și Florentina Nițu. ”Bineînțeles că urmează licitația publică pentru proiectare și execuție. Vor fi implicate toate asociațiile ți revoluționarii care pot aduce mărturii”, a spus parlamentarul de Timiș Ben-Oni Ardelean. 

Până atunci, în clădirea de pe strada Oituz unde este Memorialul Revoluției, degradarea este tot mai intensă. ”Este trist ce se întâmplă acolo. Clădirea aceea este preluată de MApN, nu alocă nimeni bani pentru ea. Acolo e foarte multă istorie cu care ar trebui să ne mândrim. Acolo au muncit oameni, domnul Orban acolo și-a pus toată capacitatea, viața lui e acolo. Când vezi pereții aceia scorojiți, te trec fiorii. Nu e normal așa ceva! Ar fi bine să se facă transferul de la MApN la primărie, ca să ne putem ocupa de ea. Ar trebui să fie la Ministerul Culturii. Șiu de ideile de viitor, că se va transfera tot ce e acolo la viitorul muzeu. Nu știu dacă e potrivită o asemenea mutare. Până nu vom avea un muzeu, Memorialul ar trebui onorat cu atenție din partea autorităților”, a spus primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Atât Ben-Oni Ardelean, cât și Nicolae Robu, au dat vina pe Consiliul Județean Timiș că s-a tergiversat șapte ani situația fostei garnizoane din Piața Libertății, până să se facă transferul de la MApN la Ministerul Culturii.

foto: geocoaching.com

 

LĂSAȚI UN MESAJ