De când s-a declanșat pandemia de coronavirus, autoritățile au închiriate anumite hoteluri și pensiuni pentru a fi spații de carantină instituționalizată, dar în acest sens s-au folosit și containere modulare. Primăria Timișoara are 20 de astfel de containere la Pădurea Verde, iar ele vor fi utilizate până la finalul anului pentru a caza persoanele fără adăpost.
Consilierii locali timișoreni au votat joi proiectul de HCL pentru a se aplica această utilitate celor 20 de containere. Măsura are legătură tot cu pandemia de coronavirus, care nu a dispărut de tot din România și Europa, chiar dacă impactul s-a mai diminuat. În principal, se va elimina obiceiul ca aceste persoane fără adăpost să se prezinte la Unitățile de Primiri Urgențe ale Spitalului Municipal și Spitalului Județean din Timișoara, dar și riscul că ele să stea pe străzi. Astfel, se limitează pericolul răspândiri virusului, dar și efectuarea unui număr mare de teste, deoarece cei fără adăpost vor fi testați periodic la Pădurea Verde.
Oamenii fără adăpost vor avea asigurate la centrul de carantinare de la Pădure Verde cazare, igienizare, echipare, trei mese pe zi, paza, dar și servicii medicale, deoarece un cadru medical urmează să se deplaseze zilnic la locație, pentru a vedea dacă sunt probleme. Programul de funcționare va fi non-stop.
Anterior, de la începutul pandemiei, un spațiu pentru persoanele fără adăpost a fost amenajat în sala de sport și cantina Liceului Auto, provizoriu.