DISTRIBUIȚI

Vaccinarea antigripală s-a efectuat în număr destuld e mare în județul Timiș în toamna aceasta, respectiv în acest început de iarnă. Conform directorului DSP, Flavius Cioca, peste 90.000 de oameni din tot județul s-au vaccinat, atât cu dozele trimise de la minister pentru categoriile vulnerabile, cât și în regim privat, cu vaccinul cumpărat de cei doritori.

De la Ministerul Sănătății s-au solicitat pentru județul Timiș sub 50.000 de doze pentru categoriile considerate de risc, adică bolnavii cronici, bebeluși cu vârsta cuprinsă între 6-59 de luni, gravidele, angajații din instituțiile de sprijin social, personalul medical, dar și toți cei cu vârsta peste 65 de ani. Solicitările s-au făcut după o centralizare de dinainte de izbucnirea pandemiei, moment în care a crescut interesul pentru vaccinul antigripal. ”Acest lucru nu a fost neapărat un lucru bun, ținând cont de ce s-a întâmplat ulterior: medicii de familie au venit cu o revenire, după izbucnirea pandemiei, undeva în luna septembrie, pe care am reușit să o satisfacem doar parțial. Au venit peste 48.000 de doze de vaccin de la minister, în mai multe tranșe”, a declarat Cioca în cadrul unui colegiu prefectural.

Primele doze au sosit în județul Timiș în 12 septembrie, 5400 de doze utilizate pentru a vaccina personal medical din unitățile de primiri urgențe, de pe ambulanțe, din secțiile de ATI și de neonatologie. Ulterior au mai venit tranșe de 1000 de doze, 8040 de doze, 8000 de doze, și, la ultima transă, 7880 de doze. Conform directorului DSP Timiș, s-au vaccinat în județul Timiș, până la raportarea din 7 decembrie, 92.527 de persoane. De asemenea, în județ există 12 medici-sentinelă care urmăresc evoluțiie epidemiei de gripă.

LĂSAȚI UN MESAJ