DISTRIBUIȚI

Noul președinte ales al PNL Timișoara la ședința cu circ și scandal de sâmbătă, Raul Ambruș spune că în opinia sa, alegerile nu trebuie repetate. Declarațiile vin în contextul în care astăzi, pe înserat, Nica vrea să îl excludă pe Ambuș și pe susținătorii săi din partid.

Dupăc e în jur de 100 de persoane au ieșit sâmbătă de la Sala Capitol, cei care au votat au dat aproape 300 se sufragii pentru Ambruș, și doar 15 oameni au votat cu Tabără. Ambruș consideră că totul a fost statutar. ”Consiliul de Coordonare Local PNL, din punctul meu de vedere lucrările consiliului s-au desfășurat statutar de la început și până la sfârșit. Vreau să le mulțumesc și colegior care au fost alături de mine și nu mi-au întors spatele pentru funcțiile promise. Nu știu dacă au mai rămas funcții în județul Timiș pentru câte de multe au fost promise. Vreau să le mulțumesc și celorlalți membri de partid, nu exista oameni lui Raul sau altcuineva..Toți suntem membri PNL și nimeni nu merita să participe la evenimentele regretabile de sâmbătă. Eu consider că alegerile s-au încheiat statutar sâmbătă și de sâmbătă trebuie să facem echipă și nu are niciun sens acest circ mediatic. Un președinte responsabil nu întreține acest scandal ca să pierdem capital electoral pe mai departe. Trebuie îngropată securea războiului, dacă există  o secure a războului. Eu nu am spus nimic pe parcursului campaniei când mi-au fost sunați oamenii, nici când li s-au dat mesaje, nici când li s-au promis funcții, n-am umblat la simpatizanții lor”, a declarat Ambruș, într-o conferință de presă.

Politicianul originar din Lugoj, care este și membru în Consiliul Local Timișoara spune că problemele le-a cauzat firma de pază, care nu a lăsat să intre membri care aveau dreptul să fie rpezenți la ședință, chiar dacă nu aveau și drept de vot. Firma a fost chemată de Dănuț Groza, cel despre care gurile rele spun că îl ”păpușează” pe Alin Nica după bunul său plac. Ambruș a spus că nu era nevoie de o firmă de pază. ”Eu sunt membru PNL de 12 ani, am fost la congrese naționale, alegeri locale, niciunde am mai văzut așa ceva”, a precizat Ambruș. El spune că nici nu s-au furat ștampile, așa cum spune Nica. ”Se vede foarte clar, sunt chei, ni s-a deschis ușa, ni s-a permis accesul înăuntru. Am luat buletinele de vot, am trecut la Secretariatul Tehnic și la Comisia de validare. Au împărțit buletinele de vot și s-a lucrat pe convocatul original. Nu a fost nicio infracțiune”, a mai spus Raul Ambruș.

De altfel, deși Nica vrea să-l excludă azi, la fel ca pe Claudiu Chira sau Liviu Cocean, așa cum a mai încercat să-i excludă și pe Alin Popoviciu și Călin Roman, Ambruș spune că nu ar fi conform cu statul PNL. ”(n.r. întrebat ce va face dacă va fi exclus) O să mă distrez. Conform regulamentului și deciziilor de la București, pe perioada organizării alegerilor, adică până în 25 septembrie nu se pot face radieri și nu se pot exclude oameni din aprtid. Nu au cum statutar. Și nu aceasta este soluția, să dăm afară toți oameni de pe liste. Se vorbește de 22 de oameni. Acești oameni au făcut campanie pentru un partid”, a mai spus tânărul politician.

De altfel, Ambruș spune că vrea pace în partid. ”De sâmbătă nu mai aveam de ce să ne certăm între noi. Suntem toți membri PNL. Fac apel la domul președinte să fie un președinte responsabil care să nu mai întreține acest scandal care face rău PNL”, a mai punctat cel care se consideră președinte al PNL Timișoara. Recent, Alin Nica a postat pe Facebook, acolo unde presa nu deranjează cu întrebări, că Ludovic Orban nu mai e președintele PNL pentru el. De altfel, Ambruș e considerat susținător și susținut de Ludovic Orban.

Cosmin Tabără a fost foarte tăcut în această perioadă. El era candidautl susținut de Alin Nica și de Alina Gorghiu, parlamentara care zilnic face cmapanie pentru Florin Cîțu, fost coleg cu sotul ei la o bancă de renume. De unde gurile rele spun că au fost ambii concediați.

LĂSAȚI UN MESAJ