Asociația ECOSENS, înființată în luna februarie 2015, a pătruns pe piața serviciilor din Timișoara cu un concept relativ nou în România, acela de întreprindere socială. Economia socială își propune, conform vechiului proverb, să nu dea omului sărac pește, ci o undiță cu care să-și procure singur peștele. Tot așa, Asociația ECOSENS, folosindu-se de fonduri europene, instruiește câteva persoane marginalizate profesional, deschide un business unde acestea să muncească, responsabilizându-le astfel să devină buni antreprenori, pentru a avea pe viitor cum să se întrețină din acest business.
Primul demers de economie socială inițiat de către Asociația ECOSENS este reprezentat de deschiderea unui spațiu de consum responsabil, Reciproc Café. Acesta se găsește pe strada Mărășești, la numărul 14, colț cu strada General Eremia Grigorescu, în imediata apropiere a Grădinii Botanice.
Reciproc Café este o iniţiativă a întreprinderii sociale Asociaţia Ecosens prin care s-au creat un număr de 7 locuri de muncă pentru persoane vulnerabile pe piața muncii. Personalul angajat este susținut printr-un program de mentorat în vederea dezvoltării unor abilități personale și profesionale.
Toate veniturile obținute din activitatea economică sunt folosite pentru susținerea misiunii sociale a asociației și crearea de locuri de muncă sustenabile.
„Suntem foarte bucuroşi că am putut deschide în Timișoara un spațiu de consum responsabil, în care vizitatorii să aibă acces la produse de foarte bună calitate şi să petreacă un timp de calitate într-un loc destinat lor. Prezenţa copiilor în acest loc încă de la deschidere confirmă interesul timişorenilor pentru spaţii rezervate nefumătorilor, care să ofere o alternativă de petrecere a timpului liber întregii familii.
Pe de altă parte, suntem mândri că în selecţia iniţială de produse, ghidată de principiul calităţii şi respectului faţă de oameni şi mediu, o pondere mare o au produsele unor întreprinderi sociale și comunitare, de la manufacturi și mici producători. Fiecare produs este însoțit de povestea sa, fapt ce ne dorim să contribuie la o mai bună înțelegere a importanței consumului responsabil”, declară Sergiu Florean, manager întreprindere socială.
Despre meniu. Reciproc este un bistro în care vizitatorii pot servi o gamă diversificată de produse de o calitate ridicată, într-un ambient plăcut și primitor. Cafeaua organică provine din Comerțul Echitabil (Fair Trade), ceaiul și sucurile pe bază de siropuri naturale sunt produse locale, din Banat și Ardeal. Persoanele interesate pot achiziționa pentru acasă produse din secțiunea de băcănie, condimente și ceaiuri organice, produse apicole, brânzeturi maturate din lapte de capră și vacă, precum și gemuri și siropuri din soiuri tradiționale de fructe.
Reciproc Café își propune totodată să găzduiască o serie de evenimente dedicate consumului responsabil, educației pentru sănătate şi dezvoltării durabile. Reciproc Café este un local pentru nefumători, cu un spaţiu dedicat copiilor. Cei 4 animatori socio-educativi din echipa Reciproc vor organiza diferite activități pentru copii, în timpul programului de funcţionare şi în cadrul unor evenimente speciale.
Asociația ECOSENS este o întreprindere socială înființată în cadrul proiectului Sprijin Integrat Structurilor de Economie Socială (SISES), proiect cofinanțat prin Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, din Fondul Social European. Proiectul este implementat de către Fundația Civitas în parteneriat cu Asociația Centrul pentru Politici Publice din Cluj-Napoca (CENPO), Fundația NESsT România și Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Odorheiu Secuiesc.
Mirabela VLAD
[…] Cafeneaua Reciproc Timișoara, cafenea întreprindere socială, Str. Mărășești 14 9 octombrie – 9 noiembrie 2015 […]