DISTRIBUIȚI

Ripensia are ghinion cu adversarii. După ce nu a putut juca primul meci oficial deoarece U Craiova 1948 are cazuri de coronavirus, nici amicalul cu Șoimii Lipova, al treilea programat vara aceasta, nu s-a putut disputa. ripensiștii au făcut, în aceste condiții, un joc-școală, iar Petruescu testează trei jucători.

Dacă era amical cu Lipova, s-ar fi jucat în Ciarda Roșie. Arădenii însă au rămas fără ambii portari, accidentați, iar al treilea din lot e mai degrabă antrenor cu portarii. Roș-galbenii au disputat un joc-școală pe Electrica. Mihai Ene a deschis scorul în minutul 36, din 10 metri. Egalarea a venit în minutul 52, după șutul cu latul a lui Popovici. Formația ce a deschis scorul a revenit în avantaj peste patru minute, după golul lui Sârbu din 5 metri. Scorul final de 3-1 l-a stabilit Sokovic în minutul 68, cu capul. La acest joc, Urvanțev a fost menajat, iar Țiereanu a fost scos după ce a suferit o contuzie.

Roșu-galben: Păduraru – Marić, Tenlep, Neacșu, Fridrich – Coulibaly, Stoi – Vasluian, Golda, Ene – Soković.

Au mai intrat: Mociu, Sîrbu, Maier.

 Roșu-negru: Dobre – A Macrițchii, Țieranu, Burdeț, Gladun – Călin, V. Macrițchii, Neagu – Sîrbu, Popovici, Tudorache.

Au mai intrat: Sturzu, Velcea

Petruescu s-a declarat mulțumit. Practic, pentru că Ripensia nu a putut juca în prima etapă, iar în a doua stă, vorbim de finalul perioadei de pregătire. Clubul așteaptă reprogramarea meciului cu Craiova la mijlocul săptămânii viitoare. ”În mare parte sunt mulțumit de efortul pe care l-au depus băieții noștri. Suntem în linie dreaptă, suntem pe ultima sută de metri mai avem mici retușuri de făcut, dar în mare parte, cred că arătăm bine și suntem pregătiți pentru startul de campionat”, a spus Petruescu.

A jucat și Coulibaly, care mai are însă mult de recuperat. ”Coulibaly mă bucur pentru el că este la al treilea joc. A prins două meciuri împotriva juniorilor din centru. A prins câte 60 de minute în primele două meciuri, astăzi câte 70. Începe să recupereze din punct de vedere medical. Începe să își intre încetul cu încetul în ritmul de joc. Începe să revină din toate punctele de vedere, mai ales din punct de vedere mental este destul de bine și abia așteaptă să joace în meciurile oficiale”, a spus despre ivorian antrenorul.

Petruescu are trei jucători în teste. Doi vin din Liga a IV-a de la Lugoj, mijlocașul de bandă de 18 ani Alexandru Maier și fundașul central Loic Tenlep, originar din Africa. ”Maier și Tenlep sunt doi jucători tineri de perspectivă, unul de 18 ani, celălalt de 21. Sunt într-o perioadă de evaluare. Și-au făcut testele și sunt într-o pregătire cu noi de două săptămâni și trei zile și rămâne să ne pronunțăm în viitorul apropiat asupra lor. Dar este important pentru noi să ne facem o idee în prima fază raportat și coroborat cu ceilalți jucători pe care îi avem în lot. Dar sunt doi jucători cu calități care cred eu că mai devreme sau mai târziu vor putea face din echipa noastră”, a punctat tehnicianul.

În probe e și Halad Fridrich, ultima dată la Carani, în Liga a IV-a, fundaș central format de ACS Poli. ”El vine după o perioadă în care a evoluat doi în Liga a IV-a. A făcut-o bine, a făcut-o la una dintre puținele echipe de Liga a IV-a care făceau antrenamente zilnic, ceea ce este mai rar la nivelul acestei divizii. Din acest punct de vedere, este un lucru bun pentru el. Dar este în urmă cu partea de pregătire fizică cu ritmul competițional. E și firesc având în vedere pauza pe care a făcut-o. Dar și el este un jucător pe care îl cunosc foarte bine, din zonă, care 21 de ani, și care cred eu că încă nu și-a spus ultimul cuvânt și poate ajunge la o echipă să facă fotbal de performanță. Depinde de el cât de repede va reuși să intre în ritm și din punct de vedere mental cât de repede poate să treacă peste cei doi ani cât a jucat la nivelul Ligii a IV-a, pentru că în urmă cu doi-trei ani a fost la echipe bune și a jucat în eșaloane superioare. Îl așteptăm. A recuperat din punct de vedere fizic foarte bine, mai are de dat jos două-trei kilograme în plus, dar și el este pe un drum bun și poate fi o soluție pentru noi”, a mai spus ”Conferențiarul”.

LĂSAȚI UN MESAJ