DISTRIBUIȚI

Fotbalul și tot sportul românesc au avut și au în continuare programul dat peste cap din cauza cazurilor de infectare cu coronavirus. Ripensia are deja un meci amânat din acest motiv și riscă să ajungă la alte amânări pentru luna decembrie. Marea majoritatea a efectivului e de 6 zile în izolare și deși la 7 zile, sportivii au dreptul la retestare, meciul de luni cu U Cluj are șanse minime să se joace. Acest risc există și meciul cu Farul Constanța.

Ripensia este în acest moment focar declarat de coronavirus. Au 22 de cazuri, 19 fotbaliști și 3 membri ai staff-ului, între care și antrenorul Cosmin Petruescu. ”Încă nu am luat o decizie în acest sens, al retestării. Staff-ul medical se ocupă. În această după-amiază vom avea o ședință pe Zoom și vom lua o decizie. Important este că toți ne simțim mai bine decât săptămâna trecută. Facem două antrenamente pe zi, pe Zoom, iar cei care sunt negativi și cei care au mai avut, se antrenează cu preparatorul fizic. Eu sunt izolat la Lugoj, ei la Timișoara. Depinde decizia și de cum ne simțim. Din punctul meu de vedere, este aproape imposibil să se joace meciul cu U Cluj. Am văzut și eu că meciul este programat”, ne-a declarat Cosmin Petruescu. Jocul de la Cluj figurează programat luni, 23 noiembrie, ora 16,30.

Ripensiștii au deja un meci amânat, cel de acasă cu Mioveni, programat la data de 2 decembrie, ora 14. Partida cu U Cluj se îndreaptă spre un deznodământ similar. Marele semn de întrebare rămâne pentru meciul din etapa intermediară cu Farul. Acesta e programat miercuri, 25 noiembrie, ora 14, pe Electrica. Clubului i se comunicase anterior că meciul se va juca în 26 noiembrie, joi, pentru că Ripensia are luni o deplasare. ”Nu știu ce se va întâmpla cu meciul cu Farul. Am văzut că apare programat miercuri, cu toate că noi am fost anunțați din timp că vom juca joi, pentru că luni avem meci la Cluj. Dar probabil că a rămas programarea inițială generală”, a mai adăugat Cosmin Petruescu.

Singurii jucător care fac acum antrenamente în aer liber de la Ripensia sunt Mihai Ene, Cosmi Sîrbu, Nemanja Sokovic (negativi), Alexandru Popovici, Alexandru Neagu, Mădălin Sturzu și Harald Fridrich (care au avut deja covid-19). Dacă și meciurile cu U Cluj și Farul se vor amâna, Ripensia va juca primul meci în 29 noiembrie, la 12,15, acasă, în upa României, cu Astra Giurgiu.

LĂSAȚI UN MESAJ