DISTRIBUIȚI

În caz că sunteți microbist și v-ați bucurat că puteți vedea pe viu o echipă de Liga 1 cu ocazia meciului de Cupa României dintre CSC Dumbrăvița și Petrolul Ploiești, ghinion! Partida nu se poate disputa în județul Timiș!

Televiziunile au făcut astăzi programările meciurilor și partida a fost programată marți, 27 august, ora 19. Este o oraă ce necesită nocturnă, astfel că Dumbrăvița nu va putea juca acasă, deși este gazda partidei. Închirierea unei nocturne mobile nu este luată în calcul, așa că există doar două variante: Arad sau Ploiești! Asta pentru că în Timiș nu există nicio arenă cu nocturnă omologată pentru acest nivel.

Luni, UTA are emci acasă și este posibil să se evite un meci la nici 24 de ore. Desigur, ploieștenii nu ar avea nimic împotriva să joace acasă. Dumbrăvița a mai avut asemenea ”experiență” în urmă cu doi ani, în grupe, cu CFR Cluj și Rapid, dar și anul trecut, tot în play-off, cu UTA. De fiecare dată, timișenii erau gazde, dar au jucat pe terenul adversarului și au pierdut de fiecare dată.

Trebuie să ne obișnuim cu aceste situații penibile, pentru că infrastructura sportivă din Timiș este la pământ. Până va fi gata cel puțin stadionul-lego, e greu de crezut că un meci cu un adversar important se va mai juca aici, exceptând situația unei progrmări la o oră mai de amiază, cum a fost meciul dintre Dumbrăvița și Iași, din play-off, de acum doi ani.

LĂSAȚI UN MESAJ