Fanii futsalului timișorean vor fi, probabil, dezamăgiți de lotul alcătuit vara aceasta la echipa alb-vișinie. Au plecat străinii, Robert Lupu, iar sezonul se apre că va fi unul low-cost.
CFR a rămas fără antrenorul principal Robert Lupu, care era și jucător. Nu e singura pierdere, căci din staff nu va mai face parte nici fostul său secund, Emanuel Pătrașcu. Brazilienii au plecat după doar un sezon, aspect pe care Lupu l-a mai reproșat clubului în trecut: străinii buni nu stăteau mai mult de un sezon, iar omogenitatea la CFR era spre zero la fiecare nou drum. Clubul nu a adus alții vara aceasta, așa că se anunță un sezon mult sub cel trecut, când CFR a jucat finala Cupei României și a campionatului.
Mai mult decât atât, finanțatorul Gabriel Lungu a anunțat pentru site-ul FRF că și fiul său, portarul Theodor Lungu, se retrage din activitatea sportivă, cel puțin un an. Goalkeeperul a avut anul trecut ceva probleme cardiace și, mai mult ca sigur, aceasta e motivul. Lungu era și jucător al naționalei României de futsal, astfel că și convocările de la Timișoara vor fi mai reduse numeric. În locul său va fi Vlad Iancu, și el fost component al naționalei, ajuns din ianuarie al 46 de ani (!), care va fi și antrenor cu portariii. Tot antrenor-jucător va fi și principalul Valentin Ilaș.
Clubul se va concetra mult pe tineri, mai ales că exista și echipa bună de U19. A revenit și fosutl manager Florin Chirițescu. Însă e clar că va fi foarte greu de vorbit de o luptă pentru trofee. CFR debutează în noul sezon marți, 3 septembrie, ora 17,45, cu Luceafărul Buzău.