DISTRIBUIȚI

SCM Poli a peirdut la scorul de 25-22 în fața celor de la CSM București, la al doilea meci de la turneul organizat la Cluj Napoca. Bănățenii nu i-au avut pe Szopka și pe frații Dedu, air la finalul primei reprize l-au pierdut și oe Baican. 

După primele zece minute în care CSM București s-a aflat la conducere, Poli a trecut în avantaj cu 6-5. Avantajul nu i-a ținut mult pe alb-violeți, deoarece de la 6-8, CSM-ul a întors la 9-8 scorul. Timișorenii au marcat un singur gol în șase minute, timp în care portarul Krupa a salvat pielea „tigrilor”. După egalarea la 10 a lui Cîmpan, CSM-ul a amrcat, iar Baican a fost descalificat, după a doua eliminare de două minute pentru fautl și încă una pentru proteste. Bănățenii au jucat și fără Fenici, eliminat și el temporar pentru proteste, iar la pauză au intrat condusși cu 13-10.

În aceste condiții, Poli a trebuit să joace cu tânărul Enculescu ca pivot tot timpul, întrucât Călin Dedu, la fel ca și fratele său Aron, au lipsit din cauza infectării cu coronavirus. Poli nu a reușit mai mult decât să se apropie la două goluri de formația bucureșteană în repriza a doua. În ultimele cinci minute, la 23-20 pentru ”tigrii”, Poli a început să joace 7 contra 6 în atac, dar fără succes. Sadovea a fost cel mai bun amrcator al lui Poli, cu 7 goluri, urmat de Monteiro de Barros, cu 5, Caba, cu 4, Șomlea, cu 2, Păiuș, Cîmpan, Fenici și Enculescu, 1 gol fiecare.

Campos Nantes a fost cel mai bun marcator al CSM-ului, cu 8 goluri. SCM Poli va juca mâine de la 18,30 la turneul de la Cluj, cu HC Dobrogea Sud Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ