Asociația Timișoara – Capitală Culturală Europeană caută colegi creativi, implicați, conectați, responsabili și deschiși pentru ocuparea următoarelor poziții: Coordonator Unitate de Angajare a publicului(Engagement Unit Coordinator), Manager al Centrului de Resurse(Power Station Manager), Manageri de Teritoriu(Territory Managers), Manager de Producție(Production Manager)

Proiectul Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii este unul de mare amploare, iar anii de pregătire sunt extrem de importanți pentru că produsul final trebuie să fie cel puţin comparativ cu cele derulate deja în Europa. Candidații își pot trimite CV-ul în română și engleză, împreună cu un scurt eseu de maxim o pagină, pe adresa recrutare@timisoara2021.ro până la 1 August 2017, specificând poziția pentru care sunt interesați.

Limba română la nivel de limbă maternă (scris și vorbit) și cunoștințele excelente de limba engleză (scris și vorbit) sunt condiții obligatorii. Un avantaj îl constituie cunoașterea unei limbi străine vorbită în regiune (maghiară, sârbă, germană, italiană etc.).

Selecția preliminară și primele interviuri vor fi desfășurate de AIMS International Romania,biroul dinTimișoara, o companie independentă de consultanță în resurse umane, recrutare și training. Interviurile finale se vor desfășura între 17-18 August 2017, atât în română, cât și în engleză.

 

LĂSAȚI UN MESAJ