DISTRIBUIȚI

DSP Timiș a anunțat miercuri un nou raport al vindecărilor, decesurilor și cazurilor active din județ, în ceea ce privește coronavirusul. La fel ca săptămâna trecută, raportat la totalul de 508 cazuri, 31 de cazuri sunt efectiv, pe nicăieri!

Conform DSPJ Timiș, 408 cazuri din 508 au fost declarate vindecate. ”Până la această dată, 391 persoane din județul Timiș au fost externate de la Spitalul de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie «Dr.Victor Babeş» Timişoara, 2 persoane de la Spitalului Municipal «Dr. Teodor Andrei» Lugoj și 15 persoane de la  Maternitatea Bega, după ce au trecut printr-o dublă testare la interval de 24 de ore, cu rezultat negativ”, se arată în comunicatul DSP. Din informările postate de Nicolae Robu, până marți, la ”Victor Babeș”  se vindecaseră 518 pacienți, aici fiind incluși și cei din alte județe, majoritatea din cele limitrofe, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin. Spitalul din Lugoj are doar cazuri de ATI de coroanvirus.

Instituția ce ține evidența pe timp de epidemii spune că 53 de timișeni cu coroanvirus au decedat. Ar rezulta 461, vindecări și decese. Numărul de cazuri active este oficial 17, astfel că un număr de 31 s-au ”pierdut efectiv” pe drum. ”De la începutul pandemiei COVID-19 și până în prezent, conform datelor actualizate, au fost înregistrate 53 decese în randul persoanelor confirmate pozitiv pentru infecția cu SARS-CoV-2, de pe teritoriul județului nostru. În contextul infecției cu SARS-CoV-2, în secțiile de profil din cadrul unităților sanitare cu paturi din județul Timiș, mai sunt internate 16 persoane depistate pozitiv (15 persoane în Timișoara și 1 persoană în Lugoj)”, se arată în același comunicat.

De asemenea, din 20 mai, numărul de noi cazuri de coronavirus a scăzut foarte tare în Timiș. ”Totodată, dorim să precizăm faptul că în perioada 20.05.2020-02.06.2020, la nivelul județului Timiș, au fost depistate doar 13 noi cazuri pozitive pentru infecția cu SARS-CoV-2, ceea ce denotă o scădere semnificativă a frecvenței îmbolnăvirilor”, anunță Direcția de Sănătate Publică Timiș. De altfel, în ultima perioadă, au fost zile fără cazuri noi depistate în Timiș.

În intervalul 20 mai – 2 iunie, în Timiș s-au procesat 6000 de teste de aici și din Caraș-Severin. ”În aceeași perioadă de timp, în cele șase laboratoare din județul nostru, aprobate pentru testare RT-PCR, au fost prelucrate peste 6.000 teste, cu o medie de  450 de teste/zi și un maxim de 882 de teste atins în data de 27 mai. Menționăm că în aceste laboratoare se lucrează și probe pentru județul Caraș-Severin”, se mai arată în informarea de presă a DSP.

Testele PCR de covid-19 se fac la Spitalul ”Victor Babeș”, la maternitatea Odobescu, Spitalul Județean, Spitalul din Lugoj, Centrul Regional de Sănătate Publică, plus un laborator privat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ