DISTRIBUIȚI

Toate cele patru universități de stat din Timișoara și-au suspendat cursurile încă de săptămâna trecută. Totul se va prelungi automat pentru perioada în care va dura starea de urgență. Deocamdată, după primele șapte zile de cursuri, Universitatea de Vest spune că studenții sunt foarte receptivi la schimbarea de paradigmă și au o prezență de 75%.

Trebuie spus, în caz că unii studenți mai aveau dubii, că din 22 martie nu se revine la cursuri, decât dacă, până atunci, s-ar ridica starea de urgență. Având în vedere că în țară tot apar cazuri noi de infecția cu coroanvirus, acest lucru e improbabil, spre imposibil. ”Vă anunțăm că aplicarea Deciziei Consiliului de Administrație
UVT din 11 martie 2020, privind măsurile luate în contextul riscurilor
epidemiologice, a fost prelungită până la termenul de aplicare a măsurilor
din Decretul de instituire a stării de urgență pe teritoriul României”, transmit reprezentanții Universității de Vest. Între timp, la UVT se fac cursuri online, cu ajutorul platformelor Moodle, Google Classroom, Edmodo, Google Meet sau Skype for Business. Practic, studenții primesc cursuri, comunică cu profesorii prin mesaje private sau în conversații de tip formu, primesc teme și trimit proiecte, la care primesc și evaluări. Totul online.

Din 11 martie, la Universitatea de Vest se fac cursuri online, iar rectorul spune că studenții l-au impresionat plăcut. ”Nu am scăzut sub niciun fel ritmul, în acest început de semestru universitar, dimpotrivă, utilizarea aplicațiilor on-line a oferit oportunitatea experimentării generalizate, în toate facultățile UVT, a mijloacelor de comunicare la distanță, oferind posibilitatea de a realiza activitățile speciale de pregătire cu un număr mare de studenți, care s-au arătat foarte interesați de avantajele și chiar confortul mediului virtual de comunicare la distanță. Am înregistrat, în această primă săptămână de cursuri și seminarii, organizate în totalitate on-line, o prezență foarte bună, cu o medie a studenților confirmați la cursuri de peste 75% din studenții înmatriculați. Este absolut îmbucurător faptul că într-o situație de urgență, cum este criza coronavirusului, studenții devin mai conștienți și mai atrași de cursuri și seminarii, fiind on-line în număr foarte mare, alături de cadrele didactice care au început să conducă activitățile de predare-învățare-evaluare cu ajutorul aplicațiilor on-line”, spune Marilen Pirtea.

În ceea ce privește alte activități ale UVT, au fost reprogramate. Vorbim despre conferințe științifice, conferințe publice și de alt gen, concursuri școlare, evenimente culturale, artistice și sportive, dezbateri, alte întruniri sau evenimente cu caracter public. ”Rezultatele pozitive ale primei săptămâni de organizare generalizată a cursurilor și seminariilor on-line la UVT ne permit să sperăm că Universitatea de Vest, lider în educația superioară din vestul țării, se va vedea foarte repede transformată în universitatea digitală a viitorului”, mai spune Marilen Pirtea.

foto: facebook.com/pg/uvtromania

LĂSAȚI UN MESAJ