DISTRIBUIȚI

Aeroportul Internațional ”Traian Vuia” Timișoara trece printr-o perioadă dificilă, ca urmare a crizei create de pandemia de coronavirus. Modernizarea principalei porție aeriene din Banat și regiune se face destul de lent, dar și în acest an s-au făcut câțiva pași, iar conducerea promite și mai multe pentru anul viitor. Aeroportul a cerut din nou și ajutor de stat.

Dorel Grădinaru, directorul AIT, spune că la Terminalul de Sosiri Curse externe, lucrările de construire ar trebui să fie gata în februarie 2021. Este vorba de o investiție de 30,35 de milioane de lei, proiect avizat din 2018, la care lucrările au început în acest an. În aprilie 2021, se estimează că terminalul va fi complet funcțional. Pentru Terminalul de Plecări Curse Externe, e posibil ca luna aceasta să se semneze contractul de finanțare. Investiția va fi una de 184,5 milioane de lei, iar zilele viitoare se dă drumul la licitația de proiectare și execuție. De asemenea, s-au făcut și alte investiții și s epregătesc și altele, cu finalizare în anul 2021.

Luna trecută, la aeroport s-a pus în funcțiune sistemul de balizaj de categoria III A, care permite aterizarea și decolarea în condiții de vizibilitate redusă, ), omologat de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, care a costat 2,9 milioane de lei, bani din sursele proprii ale aeroportului. În octombrie, s-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Achiziție Autospeciale PSI și Sistem Integrat pentru Controlul de Securitate”, care trebuie să fie gata până în iulie 2021.  Obiectivul general al proiectului este înnoirea parcului auto și menținerea categoriei de intervenție PSI CAT VII, precum și alinierea la cele mai înalte standarde de securitate, prin dotarea filtrelor de control cu echipamente standard III.

În 2021 urmează să înceapă realizarea unui centru intermodal de transport mărfuri. Va fi un proiect pe etape, realizat în colaborare cu Ministerul Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor, inclusiv cu CFR Infrastructură. pentru anul viitor, aeroportl are următoare listă de obiective: realizarea/modernizarea sistemului integrat de securitate fizică, realizarea/modernizarea unui centru intermodal de transport pasageri, precum și achiziția de echipamente destinate activităților non – economice și economice în domeniul siguranței aeronautice.

În contextul electoral, deoarece noul director a fost pus de PNL și adus din afara zonei Banatului, Dorel Grădinaru se laudă și cu măsurile luate pentru redresarea economică. LA AIT s-au internalizat unele servicii, precum call-center-ul, paza sau calcul de salarii pentru angajați. De asemenea, s-au decontat parțial salariile angajaților, iar pentru unii timpul de lucru s-a redus la 50% sau 60%m iar astfel, s-au făcut economii de 40%. Aeroportul va solicita un nou ajutor de stat de 3 milioane de euro, deoarece Comisia europeană a prelungit termenul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ