DISTRIBUIȚI

Dacă în primele două zile ale etapei de auto-recenzare a procesului de recensământ național, Timișul a completat peste 8000 de chestionare, ulterior, se pare că oamenii nu au mai fost așa de harnici. Autoritățile îndeamnă oamenii să ajute la acest proces, mai ales că beneficiază de o zi liberă la muncă, în plus față de cele prevăzute în concediul legal.

În acest moment, la peste două săptămâni de la începutul procedurii de auto-recenzare (online sau cu ajutorul recenzorilor cu tablete aflați în mai multe locații publice), în Timiș s-au completat 58.516 chestionare, ceea ce ne plasează pe locul 4 pe țară, la numărul total, nu la procente, după București, Brașov și Cluj. Îndemnul conducerii Institutului de Statitistică este că măcar angajații din instituții să se auto-recenzeze. ”Chiar dacă suntem pe locul 4 ca țară, la procentul de chestionare completate nu stăm bine. Mesajul este să încercăm ca toți colegii noștri să se autorecenzeze pe ei și familiile lor”, a spus Sorin Belea, șeful Direcției Județene de Statistică Timiș, la ședința Colegiului Prefectural din luna martie.

Numeric, din Timișoara, astăzi erau deja 26.000 de chestionare completate. Din Giroc s-au completat 3150 de chestionare, iar din Dumbrăvița, 2935. Lugojenii au completat 2472 de chestionare. Etapa de auto-recenzare este deschisă până la 15 mai 2020 inclusiv. La șapte zile de la completarea chestionarului, fiecare cetățean sau angajatorul poate verifica, utilizând CNP-ul, dacă auto-recenzarea s-a făcut corect. Din 16 mai, recenzorii vor veni, în stil clasic, la domiciile celor care nu s-au auto-recenzat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ