Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș a votat carantinarea Timișoarei, alături de Giroc, Ghiroda, Dumbrăvița și Moșnița Nouă. La discuții a participat și secretarul de stat Raed Arafat. Măsura va intra în vigoare din data de 8 martie, ora 0, adică în noaptea de duminică spre luni, iar filtrele vor fi în exteriorul perimetrului uniar al orașului și a celor patru comune.
Pe lângă faptul că Raed Arafat a participat la discuții, ceilalți invitați au fost Cristian Oancea și Virgill Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase, vicepreședintele Societății Române de ATI, Dorel Săndesc, și Raul Pătrașcu, de la Spitlaul Județean. Iată ce a spus Araft: ”Au fost analizate toate variantele, au fost puse întrebări foarte serioase, de ce nu se poate aștepta, până când carantinăm. Timișoara are cea mai mai mare incidență dintre municipiile cu incidență mare. Între Timișoara și următoarul municipiu mai erau 2 puncte în defavoarea Timișoarei, iar în ultima perioadă am avut o creștere zilnică. În același timp există o presiune foarte mare, nu mai sunt paturi de ATI libere și în același timp există greutate de a găsi locui pentru pacienții care au nevoie de oxigen. Cu aceste cazuri apare o presiune mai mare. Presiunea e mai mare ca în valul doi, deoarece noi acum nu mai aveam secțiile goale, ci pentru că mai avem pacienți din valul doi. Dacă începem acum, există posibiliatea ca Municipiul Timișoara să iasă din carantină în scurt timp, 14 sau să zicem 21 de zile. Nici virusul nu mai este cel de acum un an, s-a schimbat, sunt tulpini noi”, a spus Raed Arafat, într-o conferință de presă.
Noutatea este că nu va mai fi nevoie de declarații pentru a trece din oraș în comunele periurbane carantinate și din invers, întrucât toată zona carantinată va fi un tot unitar. ”Conform deciziei luate în CJSU, începând cu data de 8 martie 2021 ora 00:00, în perimetrul vizat, este strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere. Circulaţia şi staţionarea persoanelor în spaţiile publice, din interiorul zonei carantinate, sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator. Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura, precum și intervalul orar necesar desfășurării activității; Totodată, în interiorul localităţilor, se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Timiș.
Prefectul, la mai puțin de o zi după ce a scis că și Clujul face multe teste, apre să fie favorabil carantinei, în urma, aparent, a unor presiuni de la București! ”Nimeni nu și-a dorit o astfel de carantinare, dar nici nu depusesme jurământul și am fost sunat de la București cu privire la situația dezastruoasă din Timișoara. Am avut consultării cu domnii Arafat, Barna, ministrul Sănătății, și domnul Cîțu. Am avut promisiunea că vom primi mai mutle vaccinuri în Timișoara”, a spus noul prefect Zoltan Nemeth (USR-PLUS), care e prefect de 48 de ore. El a pomenit că este vorba de o….semicarantină, pentru că totuși, vom putea ieși din case.
Dominic Fritz, cel mai mare „fan” al carantinei, a spus că măsurile luate la nivel național nu sunt de ajuns. ”Astăzi este o zi tristă pentru Timișoara, dar și o zi în care este nevoie de schimbarea urgentă, pentru a stopa râspândirea acesuti virus. În ultimele zile și săptămâni la nivel național, măsurile nu sunt de ajuns pentru a face față acestui virus la Timișoara. După 2 ore de discuții am votat și eu cu inima grea această carantină”, a spus Fritz.
Au vorbit și Dorel Săndesc și Virgil Musta. S-a punctat că secțiile ATI din Timiș sunt plin. Astăzi dimineața erau 46 de bolnavi, iar matematic, asta înseamnă un grad de ocupare 74%! Așa și arată, astăzi, site-ul Primăriei Municipiuluii Timișoara! Practic, în carantină se vor închide terasele și sășile de fitness, iar centrele comerciale vor fi aproape în totallitate închise în weekend, cu excepția magazinelor alimentare, farmacii, curătătorii și alte excepții. De asemenea, florăriile vor fi deschise doar de 8 martie! Iată ce a tranmis Prefectura Timiș: