Polița, jandarmii, pompierii, polițiștii de frontieră, dar și luptătorii din trupele speciale sunt mobilizați în acest sfârșit de săptămână pentru alegerile parlamentare, care au loc și în aceste vremuri de pandemie. În Timiș, peste 500 de efective sunt la datorie sâmbătă, iar duminică, numărul lor va spori,

La misiuni participă polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Județean de Jandarmi Timiș, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș, precum și alte structuri M.A.I.). Cele 601 secții de votare sunt păzite de 506 de efective, dintre care 203 de poliţişti, 115 polițiști de frontieră, 48 de jandarmi, 117 de reprezentanţi I.S.U. și 23 de lucrători (I.G.I., Servicul pentru Pașapoarte Timiș, Permise de Conducere și Înmatriculări Auto).

Duminică, la cele 601 secții vor fi la datorie ., 601 de efective, dintre care 254 de poliţişti, 155 de jandarmi, 158 de polițiști de frontieră și 34 de lucrători (I.G.I., Serviciul pentru Pașapoarte Timiș, Permise de Conducere și Înmatriculări Auto). De asemenea, 308 efective, dintre care 240 de poliţişti, 16 jandarmi și 52 de polițiști locali vor asigura măsuri de ordine şi linişte publică. Forțele de ordine din secții vor fi sprijinite le nevoie de patrule pregătite dacă e nevoie.  67 de polițiști, 27 de polițiști de frontieră, 36 de jandarmi, 45 de reprezentanți I.S.U. vor fi constituiți în echipe operative, alături de luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști.

Paza buletinelor de vot înainte de distribuire, dar și a locurilor de depozitare, a fost asigurată de 169 de efective MAI. În ziua procesului electoral, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiș va avea în responsabilitate 254 de secţii de votare, constituite în 226 de locaţii, unde vor fi prezenţi 254 de poliţişti,  Inspectoratul Județean de Jandarmi va avea în responsabilitate 155 de secții de votare dispuse în 155 de locații, unde vor fi prezenți 92 de jandarmi. 45 de pompieri asigură și ei buna desfășurare a procesului electoral. Aceștia au și făcut verificări în secțiile de vot, unde au fost înlăturate disfuncționalități ce ar putea duce la incendii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ