Un tânăr și-a găsit sfârșitul în seara aceasta, pe un șantier din apropierea Aerodromului Cioca. El a fost electrocutat în timp ce manevra un cablu și, din păcate, nu a mai putut fi salvat.

Conform reprezentanților autorităților, tânărul avea 21 de ani și s-a electrocutat în timp ce strângea un prelungitor electric. Incidentul s-a petrecut la șantierul pentru un bloc, iar tânărul avea statutul de angajat. În ciuda faptului că la fața locului au venit salvatori de la ISU, care l-au găsit pe băiat inconștient, manevrele de resuscitare nu au dat rezultat. S-a intervenit cu o autospecială de primă intervenție, cu trei pompieri de la Detalamentul 1 Timișoara, plus o ambulanță.

Secția 4 de Poliție Timișoara a deschis, conform procedurii, un dosar penal pentru ucidere din culpă. Cercetările continuă pentru a stabili împrejurările producerii tragediei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ