DISTRIBUIȚI

Un camion a luat foc luni după-amiază în timp ce merge pe autostrada dintre Timișoara și Arad. Șoferul a reușit să se salveze, dar marfa transportată a ars în întregime.

Camionul a luat foc în dreptul localității Orțișoara, la km 518 pe autostrada A1. Vehiculul transporta semințe. Șoferul autotrenului a reușit să se autoevacueze la timp și a chemat pompierii. S-a intervenit cu două autospeciale de stingere, dar și o autospecială cu un echipaj de pompieri voluntari din cadrul Serviciului de Voluntari pentru Situații de Urgență Orțișoara. Pompierii au reușit să degajeze capul camionului, dar partea din spate și semințele au ars în întregime.

Pompierii au avut nevoie de câteva ore bune pentru a stinge complet flăcările. Acum se lucrează pentru a se stabili cauza incendiului. S-a circulat greu din cauza camionului răsturnat. Conform Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara, de la 16:50 s-a dat drumul la circulația doar pe a doua bandă. Incendiul izbucnise la 15:30.

LĂSAȚI UN MESAJ