DISTRIBUIȚI

După declarațiile de ieri ale lui Klaus iohannis și ale ministrului Monica Anisie, cel puțin până la alte posibile schimbări, varianta oficială este că Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor susține fizic. Totuși, va fi nevoie de mai mult spațiu ca de obicei, pentru măsurile de securitate, iar Universitatea de Vest își oferă spațiile Inspectoratului Școlar Județean Timiș în acest sens.

În sălile de examene, anunțul oficial spune că nu pot fi mai mult de zece elevi, cu distanța între ei. Așadar, mai puțini elevi ca până acum, când doar se stătea singur în bancă. De aceea, va fi nevoie de mai mult spațiu, iar UVT spune că își pune la dispoziție amfiteatrele și sălile de curs și seminare. „Considerăm că oferirea spațiilor temporar libere din UVT și utilizarea lor pentru examenele de Bacalaureat  și Evaluarea Națională intră într-o datorie firească a Universității de Vest din Timișoara, atât timp cât noi nu le vom utiliza, pentru că am transferat în mediul online toate etapele de predare-învățare-evaluare curente, cât și admiterea din vara aceasta. Avem suficiente spații pentru ca să venim în sprijinul unei bune organizări a examenelor de Bacalaureat și Evaluare Națională în Timișoara. Considerăm firesc să ne dovedim aliați de nădejde pentru ISJ Timiș, în condițiile restrictive și stricte în care vor fi organizate etapele de finalizare a studiilor pentru elevii ciclurilor gimnaziale și liceale în Timiș”, a declarat rectorul Marilen Pirtea.

Anul școlar se va termina la data de 12 iunie, așa cum era și prevăzut în calendarul ante-pandemie de coronavirus. Din 2 iunie, elevii de clasa a VIII-a, a XII-a și a XIII-a pot merge la școală pentru pregătire pentru examenele finale, câte două-trei ore pe zi, fără predare. Evaluarea Națională la Limba română și Matematică, plus Limba maternă după caz, se susține începând cu 15 iunie. Apoi, Bacalaureatul începe la data de 22 iunie. Decizia suspendării cursurilor s-a luat din 11 martie în învățământul pre-universitar, și imediat, universitățile au mers în aceeași direcție.

LĂSAȚI UN MESAJ