DISTRIBUIȚI

Cei de la Universitatea de Vest din Timișoara anunță că vor să pregătească programe de studii pentru formarea ghizilor culturali. Decizia vine din perspectiva anului 2023 care se apropie, iar programele ar fi unele de scurtă durată.

Turismul cultural suscită tot mai mult interes pentru turiștii din țară și din străinătate. ”O hartă a Banatului istoric și cultural, utilă în turismul nou, practicat peste tot în Europa, va fi tot mai solicitată în anii următori, când, știm bine, Timișoara va fi o destinație turistică de top, urmare a programului european al Capitalei Culturale, din 2023. UVT întrevede un potențial semnificativ pentru dezvoltarea circuitelor turistice prin obiectivele culturale pe care Timișoara și regiunea Banatului le deține.  Pentru ca să susținem dezvoltarea acestui tip specific de turism, cu o latură culturală pregnantă, UVT pregătește un viitor program de studii de scurtă durată orientat chiar pentru pregătirea ghizilor culturali la nivel contemporan, cu toate atributele necesare pentru susținerea interesului tot mai crescut al turiștilor interni și externi față de obiectivele din harta culturală a Banatului. Vom da astfel un impuls suplimentar dezvoltării acestor servicii turistice, o nișă de specializare inteligentă atât de necesară Timișoarei și județului Timiș, dar și întregii regiuni”, a spus Marilen Pirtea.

Cei de la Universitatea de Vest consideră că ghizii culturali vor fi un real sprijin pentru turismul diin zona precum Săvărșin, Lugoj sau Jimbolia, pe lângă strict ceea ce înseamnă Timișoara și anul 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ