DISTRIBUIȚI

La data de 11 noiembrie anul acesta se vor împlini 100 de ani de când Regele Ferdinand a semnat decretul de înființare a Universitătii Politehnica din Timișoara, și astfel, s-a născut și menirea de oraș universitar a capitalei Banatului. Instituția de învățământ superior are de gând să organizeze un concert aniversar cu această ocazia și i-a cooptat în acest sens pe artiști care au absolvit UPT.

Desigur, evenimentul nu poate fi 100% sigur, deoarece evoluția pandemiei ar putea duce chiar la interdicția concertelor, mai ales dacă ținem cont de cât de mult cresc cazurile de la venirea toamnei. Din aceleași motive, deocamdată nici locația nu a fost stabilită. Chiar și data de 11 noiembrie, zi care anul acesta cade într-o miercuri, dar ar putea fi organizat în 15 noiembrie, duminică. De altfel, în 15 s-a și înființat Politehnica, în scripte, la patru zile de la semnarea decretului regal. UPT pregătește deja organizarea evenimentului și a făcut o adevărată căutare printre absolvenți, iar supriza a fost că au găsit artiști de renume, precum Mircea Baniciu.

Alături de Baniciu, ceilalți membri ai trupei care va concerta la Centenar sunt Tiberiu Bako, basist la Pro Musica, Valentin Potra, baterist la Blazaj, Teodor Pop și Călin Pop. De altfel, de astăzi, ei s-au și întâlnit pentru primele repetiții. Vor conta piese denumite ale trupelor Cargo, Phoenix, Pro Musica. „Ideea era de a arăta altă față a acestei instituții emblematice. Este vorba de o latură artistică a Politehnicii, pentru că nu am pregătit doar ingineri sau arhitecți, dar și o serie de mari nume, vedete. În lumea artistică sunt mulți care au terminat Politehnica și sunt licențiați ai acestei instituții de învățământ superior”, a spus cunoscutul om de radio Bogdan Puriș.

De asemenea, trupa va compune o melodie pentru un imn al Politehnicii, pe versurile poetului Robert Șerban, la rândul său absolvent de Politehnică. De altfel, textul este deja realizat. ”Timișoara e cunoscută ca fiind un oraș politehnist și are cota pe care o are ca centru universitar și datorită prezenței Politehnicii. Mă bucur că avem un rector nou, un om-turbo, un om tânăr, un om care se lasă ajutat. Am fost invitat să scriu un poem. Un astfel de text aniversar poate să cadă în ridicol din mai multe motive. Am muncit cinci zile la ideea de a face un poem, cu ideea de Politehnică, de prieteni, de viitor”, a spus Robert Șerban.

Imnul UPT va fi interpretare de Mircea Baniciu și Călin Pop.

 

LĂSAȚI UN MESAJ