DISTRIBUIȚI

O serie de cunoscuți oameni de artă și scriitori din Timișoara cer plecarea directorului Victor Neumann de la conducerea Muzeului Național de Artă, cu argumentul că a fost turnător la Securitate, cu numele conspirativ de „Hodoș”. În replică, Neumann neagă acuzațiile aduse și spune că îi va da în judecată pe petiționari.

Petiția a fost inițiată de istoricul de artă Maria Albani, criticul de artă Ileana Pintilie, istoricul de artă Rodica Vârtaciu și scriitorii Vasile Popovici, Viorel Marineasa și Daniel Vighi. Aceștia îi reproșeasă și managementuld e la muzeu. ”Muzeul de Artă din Timișoara este condus de opt ani de Victor Neumann, timp în care instituția a fost antrenată în nenumărate scandaluri și procese, ale căror costuri au fost suportate din bani publici de Consiliul Județean Timiș, instituția tutelară. Supus presiunilor și abuzurilor, personalul de specialitate a fost obligată să părăsească în valuri succesive locul de muncă, în timp ce conducerea Consiliului Județean Timiș a tolerat impasibilă comportamentul inacceptabil al managerului. Muzeul nu a performat, iar oportunitățile de dezvoltare au fost respinse după bunul plac al lui Victor Neumann. Cazul laboratorului de restaurare, atât de necesar patrimoniului valoros al muzeului, care nu a mai fost dotat, deși fusese finanțat de CJT, este doar un exemplu. În data de 20 noiembrie 2018, un document oficial al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a comunicat că «Pe baza documentelor din arhiva proprie, s-a stabilit că numele conspirativ «Hodoş» a fost asociat în actele Securității cu domnul Neuman Victor, născut în 28.10.1953, în Lugoj, județul Timiş». Documentul indică un informator al Securității (a se vedea documentul în anexă). În ciuda insistențelor presei, nici directorul muzeului și nici CJT nu au explicat de ce lipsește de la dosar declarația pe proprie răspundere de necolaborare cu Securitatea”, se arată în petiția celor șase.

Petiționarii spun că șefii de CJT din PSD l-au protejat clar pe Neumann, dar nu înțelege de ce Alin Nica nu ia atitudine în problema lipsei declarației despre colaborarea cu Securitatea. ”Cu sprijinul foștilor președinți PSD ai Consiliului Județean Timiș, Victor Neumann a reușit să ocupe funcția de director fără să depună la dosar declarația dacă este sau nu colaborator, informator sau ofițer acoperit al Securității. După cum se specifică în OG 24/2008, art. 3, litera ș, pentru directorii „instituțiilor de cultură, la nivel național, județean, municipal și local” această declarație este obligatorie.Dacă foștii președinți PSD ai Consiliului Județean Timiș – Titus Bojin, Sorin Grindeanu și Călin Dobra – l-au protejat fățiș pe Victor Neumann, încălcând legea, este de neînțeles protecția de care turnătorul „Hodoș” se bucură și sub conducerea liberalului Alin Nica. Președintele CJT a primit în urmă cu două luni o copie a documentului emis de CNSAS fiindu-i semnalat că există două mari probleme privitoare la situația lui Victor Neumann: 1. faptul că individul a fost turnător și 2. faptul că dosarul lui de angajare nu conține declarația privind relația cu Securitatea. În tot acest răstimp, Alin Nica nu a luat nici o măsură de intrare în legalitate”, mai spun petiționarii.

Autoritii peitției vor să se întâmple precum la Muzeul Satului, unde Walther Konschitzky a fost revocat, deși propus inițial de USR pentru Consiliul științific al muzuelui. ”Solicităm urgent ca Alin Nica să rezolve aceste chestiuni care sunt de ordin, deopotrivă, legal și moral. Faptul că, la peste trei decenii de la revoluție, chiar în orașul care s-a ridicat împotriva regimului comunist, asemenea abuzuri administrative și complicități sunt încă posibile aruncă o lumină greu de calificat nu doar asupra PNL ci și asupra întregii clase politice democratice. Îl îndemnăm pe Alin Nica să ia drept exemplu decizia vicepreședintelui (USR) al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, care a retras în 24 de ore din Consiliul științific al Muzeului Satului Timișoara o persoană acuzată de colaborare cu Securitatea. Mandatul lui Victor Neumann se încheie în aceste săptămâni. Turnătorul „Hodoș” se pregătește să candideze pentru un nou mandat de director la Muzeul de Artă. Nici comisia de examen și nici Consiliul Județean Timiș nu se pot preface că nu au luat act de situația lui Victor Neumann, de managementul defectuos și nu pot ignora obligațiile care le revin prin lege în chestiunea colaborării cu Securitatea”, se mai arată în petiție.

În replică, Victor Neumann spune că nu a smenat documentul cum că nu a colaborat cu Securitatea deoarece CJT Timiș nu i-a pus tipizatul la dispoziție. Directorul spune că acum, la opt ani de la angajare, acest document a fost semnat. ”La angajarea mea, în 2013, în calitate de manager al MArT, în urma unui concurs public, serviciul personal al Consiliului Județean Timiș, angajatorul, nu mi-a dat să semnez documentul tipizat de necolaborare cu Securitatea. Dacă a fost o omisiune sau altceva, acest lucru ar trebui să constituie subiectul unei cercetări interne în cadrul CJT, întrucât s-a încălcat legislația.În ianuarie 2020, mi se trimite formularul tipizat al declarației de necolaborare cu fosta Securitate de către CJT, probabil constatându-se omisiunea făcută la angajarea mea, de către serviciul de Resurse Umane al CJT, astfel că am semnat declarația respectivă”, spune Neumann.

Neumann spune că documentul publicat de Alexandru Rădulescu nu se regăsește pe listee publice al CNSAS. ”Adresa de la CNSAS, trimisă domnului Rădulescu Alexandru (fost angajat al Muzeului Național al Banatului), NU este și NU poate fi folosită ca o dovadă de colaborare cu fosta securitate, cf. OUG 24/2008. Securitatea i-a atribuit subsemnatului un nume conspirativ, pe care putea să-l atribuie oricui. CNSAS publică în mod regulat lista colaboratorilor cu Securitatea, din rândul persoanelor care ocupă funcții publice, iar lista actualizată la 06.01.2021 este publică pe site-ul CNSAS (http://www.cnsas.ro/fosta_securitate.html), unde NU apare numele subsemnatului”, mai argumentează directorul.

De asemenea, Neumann spune că el a fost concediat pe timpul vechiului regim de la Muzeul Banautlui (la vremea respectivă, nu exista Muzeu de Artă, secție desprinsă din MNB), iar asta dovedește că nu era un colaborator al Securității. ”Alexandru Rădulescu și cu mine am lucrat în aceeași instituție, Muzeul Banatului, începând cu anul 1977. Eu am fost dat afară după 3 ani, pe când colegul Rădulescu a ieșit la pensie din acelasi post, adică traversând regimul comunist în același post. Conform cărții mele de muncă am fost dat afară de instituțiile regimului comunist de mai multe ori. Nu se întreabă nimeni de ce n-am fost protejat de sistem?”, se întreabă cel acuzat.

Directorul spune că îi va da pe cei șase în judecată. ”Petiția lansată în spațiul public și în care sunt numit «turnător» prin faptul că dă un verdict pe care nu l-am primit, devine calomnierea mea publică și incitarea la ură. Astfel, este o gravă încălcare a demnității umane, a unui drept constituțional. Petiționarii vor răspunde în instanță”, mai adăugă Victor Neumann.

Trebuie spus că la vreme în care Neumann a deventi director a existat un scandal cu fostul director Marcel Tolcea, care a condus muzeul pe vremea președintelui CJT Constantin Ostaficiuc, și care susținea că la concurs, lucrurile nu au fost tocmai în regulă.

LĂSAȚI UN MESAJ