DISTRIBUIȚI

Între 11 și 17 noiembrie, psihoterapeuți experimentați, mulți dintre ei profesori universtari sau formatori, vă așteaptă în librăriile Cărturești din 8 orașe din țară (dar și din Republica Moldova), la ateliere dedicate celor mai stringente probleme: cum să-ți depășești traumele ca să poți iubi sănătos, cum să-ți reinventezi viața profesională, cum să nu-ți mai pui singur piedici sau cum să comunici cu adolescentul sau cu soțul fără să cazi în capcana luptelor pentru putere și a replicilor subversive de tipul ”Îți spun asta doar pentru că te iubesc”.

Organizată de Editura Trei, ”Săptămâna PSI” se va desfășura între 11 și 17 noiembrie în rețeaua librăriilor Cărturești din șapte orașe din țară (București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Suceava și Arad), la care se adaugă, în premieră, și Chișinăul. Intrarea la ateliere este liberă, iar cărțile de psihologie ale Editurii Trei vor beneficia de o reducere de 25% pe toată perioada acestei săptămâni în întreaga rețea a Cărtureștilor. ”Săptămâna PSI” este un eveniment bianual, care a debutat în 2012 și care a găzduit de-a lungul anilor peste 300 de ateliere.


PROGRAM TIMIȘOARA – Librăria Cărturești – Mercy

1.Tristețe sau depresie?
Invitat: Ali Baeram
Carte recomandată: Legături pierdute – Johann Hari
11 noiembrie (luni) – ora 18.30

2. Meditație și mindfulness
Invitat: Mugur Ciumăgeanu
Carți recomandate: Meditați cu noi – Christophe André; 3 Minute de meditație – Christophe André; Mindfulness pentru începători – Jon Kabat-Zinn
12 noiembrie (marți) – ora 18.30

3. Disputele în cuplu – dovadă a disfuncționalității sau a iubirii?
Invitat: Oana Dău-Gașpar
Carte recomandată: Spun asta doar pentru că te iubesc – Deborah Tannen
13 noiembrie (miercuri) – ora 18.30

LĂSAȚI UN MESAJ