DISTRIBUIȚI

91 de idei se bat pentru 4 milioane de lei, cât are Bugetul participativ al Timișoarei pentru anul 2024. Etapa depunerii proiectelro s-a încheiat.

În acest an, competiția e pe zone, iar orașul a fost împărțir în opt. 72 de persoane au depus 9 de inițiative prin care cer noi parcuri, locuri de joacă, terenui de sport sau intervenții în spațiul public. În perioada următoare, ele vor fi verificate din punct de vedere tehnic, economic și juridic, dacă sunt fezabilile. Asta se va face până la 15 august. Din acea dată și până la 22 august se depun conetstații, cu precizarea că perioada 15-18 august va fi minivacanța de Sfânta Maria, astfel ză perioada constă de fapt în doar patru zile, 19-22 august.

Din 23 august (ironic!) va începe votul, deschis până la 23 septembrie. Ceea ce înseamnă că proiectele nu vor mai fi și implementate în acest an.

 

LĂSAȚI UN MESAJ