DISTRIBUIȚI

Rugbyștii de la SCM Timișoara au trimfat la scorul de 27-20 acasă cu Steaua, un rezultat suficient doar pentru locul 3 în grupa A. Cu punctul bonus defensiv, Steaua și-a asigurat semifinala acasă.

Meciul a început destul de echilibrat, iar Timișoara a ajuns cu Shennan în terenul de țintă, dar după un ”înainte”. În minutul 18, după un balon de urmărire, Alexandru Bucur a fost culcat de un adversar în terenul de țintă. El avea balonul în brațe și a fost culcat, astfel că eseul a fost validat. Alin Conache a transformat pentru 7-0. Diferența a crescut la eseul dat de Shennan, în minutul 26, transformat de Conache pentru 14-0. Steaua a date eseu prin Bardașu, dar Vlăduț Popa a ratat transfomarea și s-a făcut 14-5. Ulterior, Vaovasa a ajuns și el cu balonul în terenul de țintă al timișorenilor. Transformarea a fost irosită, astfel că a la pauză s-a intrat cu 14-10.

În repriza a doua, Simionescu a dat un nou eseu pentru Timișoara, iar Rupanu a ratat transformarea. Scorul a devenit 22-10, după ce Manumua a transformat o penalitate. Steaua a redus din diferență, după o penalitate transformată de Plai, la 22-13. Timișoara a dat alt eseu, prin Neculau, dar și Jipa a ratat transformarea. După 27-13, Bălan a dat un nou eseu în contul oaspeților, după ce Lazăr și-a lăsat colegii în inferioritate. Plai a transformat la fix pentru ca militarii să ia bonusul defensiv și să își asigure semifinala acasă.

Timișoara a terminat pe locul trei, și va juca pentru accederea în finală pe terenul Stelei.

LĂSAȚI UN MESAJ