DISTRIBUIȚI

După mai multe zile în care se făceau puțin peste 3000 de doze de vaccin anticovid în județul Timiș, sâmbătă s-a revenit la media de peste 3400 de persoane imunizate. S-au mai făcut vaccinări și la medicii de familie din proiectul-pilot, dar doar 28 de doze dupa 4 zile, în condițiile în care 50 de medici sunt în program. 

A crescut și numărul de vaccinuri Moderna și AstraZeneca folosite. Din datele transmise de DSP, ieri s-au administrat 3458 de doze de vaccin, dintre care 413 de doze de Moderna și 131 de AstraZeneca.Pentru cei din etapa întâi s-au administrat 64 vaccinuri. Alte 1761 de vaccinuri s-au administrat celor eligibili în etapa a doua. Pentru etapa a treia s-au făcut 1633 de vaccinuri. S-au făcut 716 de doze de rapel. Până acum, 43.848 de persoane vaccinate în Timiș au făcut și rapelul. Ieri nu s-au consemnat noi reacții adverse la vaccinare. Numărul total a rămas de 115 raportate oficial, adică doar 0,07% din numărul de inoculări făcute.

Iată numărul total de doze de ser Pfizer administrate în centrele din spitale, cu mențiunea că trei centre au fost închise oficial: Spitalul CFR – 14.547;  Spitalul Județean Timișoara 7633 (etapa întâi, închis);  Spitalul Orășenesc Sânnicolau Mare – 5841; Spitalul Orășenesc Deta – 4302; Spitalul Municipal Timișoara – 3932 (închis); Spitalul Municipal Lugoj – 3817; Spitalul Militar – 3919; Spitalul de Copii Timișoara – 3766;  Spitalul „Victor Babeș” – 1753 (închis);  Spitalul Orășenesc Făget – 1490; Spitalul Orășenesc Jimbolia – 573.

Vaccinarea cu serul Pfizer a continuat și în celelalte centre din județ. Iată numărul total de doze administrate la care s-a ajuns: Iulius Town – 16.313; Centrul Incuboxx – 13.145; Centrul Permanent Spitalul Județean Timișoara – 8556; Centrul de vaccinare Ghiroda –  7605;  Centrul de vaccinare Dumbrăvița –  7540;  Sala de sport Lavinia Miloșovici Lugoj – 4662; Muzeul de Transport Public Timișoara – 4297; Continental Automotive – 4189;  Centrul MedLife – 1092; Centrul Militar Județean Timiș – 948; ; Centru Cămin Sportiv Sânnicolau Mare – 792 de doze; Centrul Militar SCMU Timișoara – 120 de doze.

Iată numărul total de vaccinuri Moderna administrate: Centrul Vox Technology Park – 3000; Iulius Town – 1850; Spitalul Orășenesc Făget – 1640 doze; Centrul Buziaș – 1633 doze;  Spitalul Orășenesc Deta – 1530 doze;  Centru de vaccinare Ghiroda – 860; Spitalul CFR – 680; Centru de vaccinare Dumbrăvița – 502;  Spital Municipal Lugoj – 110; Sala de sport Lavinia Miloșovici Lugoj – 90; Spital Sânnicolau Mare – 80.

Iată numărul total de vaccinuri AstraZeneca administrate: Isho Timișoara –  10.861; Centrul STPT – 6960; Centrul FITT – 3628; Centrul de vaccinare Giroc – 3110;  Sala de sport Lavinia Miloșovici Lugoj – 2203; Centrul de vaccinare Moșnița Nouă – 1796;  Centrul de vaccinare Șag – 1531; Centrul de vaccinare Liceu Tehnologic Jimbolia – 1395;  Spital Militar Timișoara – 40 doze; Cabinete medici de familie – 28 doze.

În total, Timișul a ajuns la 164.113 de doze administrate din 27 decembrie 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ