DISTRIBUIȚI

Din păcate, o sumedenie de incendii de vegetație uscată au avut loc în acest sfârșit de săptămână în zona de est a județului. ISU Timiș trage un semnal de alarmă ca cetățenii să fie mai responsabili în această privință.

Doar duminică, pompierii au stat 12 ore ca să stingă diverse incendii de vegetație în zona Făgetului și Lugojului. Au fost distruse 270 de hectare de vegetație uscată, miriște și litieră. În Coșevița, duminică după-amiaza, un incendiu a mistuit 20 de hectare de vegetașie. Nu mi puțin de 40 de pompieri de la Stația Făget, Detașamentul Lugoj, Detașamentele 1 și 2 din Timișoara au intervenit cu trei autospeciale de stingere, un container, o cisternă de 30.000 de itri și trei autospeciale de serviciu.

Tot duminică,m alte 100 de hectare din Remetea-Lunca, în comuna Mănăștiur, au ars, la fle ca alte 10 hectare din comuna Margina. La aceste incendii, pompierii din Făget au fost sprijiniți de pmpierii voluntari din Mănăștiur și Margina, dar și de angajații Ocolului Silvic Margina. Un alt incendiu a izbucnit tot duminică după-amiaza pe drumul Herendeștiului, în Lugoj. Pompierii lugojeni au trimis trei autospeciale, una de primă intervenție, un camion cu container pentru cel de pe 2 hectare, iar apoi au stins altul, pe 10 hectare, în comuna Traian Vuia.

De asemenea, au ars alte 20 de hectare de teren din Darova, 20 de hectare de pădure la Traian Vuia, 40 de hectare de teren în comuna Victor Vlad Delamarina, 6 hectare la Boldur,  pe 4 hectare în apropiere de centura Lugojului și 3 hectare în satul Măguri. Voluntarii care ajută ISU din comuna Dumbrava au ajutat angajații ISU. Nici sudul județului nu a fost ferit de probleme. Pompierii Secției Deta au intervenit la două incendii de vegetașie, din Partoș și Ciacova, pe 25 de ehctare, ajutați de voluntarii din Ciacova.

Nici ziua de sâmbătă nu a fost ferită de probleme. Au fost probleme similare la Petroasa Mare, Ghilad, unde au ajutat și voluntarii, Pădureni, Tormac, Buziaș, dar și pe drumul spre Saravale. În 10 februarie, au ars 13 hectare de teren în Timiș. Incendiile de vegetaței sunt foarte periculoase pentru că se pot extinde și se sancționează contravențional și chiar penal, dacă au loc în arii protejate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ