De astăzi, 6 iulie, a început admiterea la Universitatea Politehnică din Timișoara. În prima fază, candidații se vor înscrie online pentru una sau mai multe din cele zece facultății ale UPT.
Cei care doresc să se înscrie trebuie să își creeze un cont pe platforma Enroll, ep site-ul https://admitere.upt.ro/. Doritorii trebuie să folosească o adresă de email validă, deoarece de pe ea se va face comunicarea cu comisia de înscriere. Candidații își pot crea mai multe dosare, în funcție de numărul de facultăți la care vor să aplice. În maximum 48 de ore, comisia de înscriere va comunica dacă dosarul e complet și un număr de înscrier,e utilizat pe toată perioada admiterii la ciclul de Licență. Din 12 iulie, candidații vor putea găsi un sprijin și în centrele de admitere din cadrul aucltăților și de la Colegiul Național „Decebal” Deva, Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Odobleja” Drobeta-Turnu Severin, Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița, Colegiului Național „Spiru Haret” Târgu Jiu.
La Facultatea de Arhitectură și Urbanism, admiterea se face în perioada 6-13 iulie (online și fizic) și se va da și examen de desen tehnic și liber. La deFacultatea Automatică și Calculatoare, și Facultatea Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, admiterea constă și în examen la matematică sau portofoliu de de realizări. La aceste facultăți, înscrierea se face în perioada 6-16 iulie, iar 12-16 iulie are loc procesul fizic. În rest, la facultățile cu concurs de dosare, îsncrierile se fac online în perioada 6-19 iulie, iar între 12-19 are loc concursul de dosare.
Informații suplimentare despre admitere se găsesc pe portalul dedicat.








