DISTRIBUIȚI

În această după-amiază, un camion s-a ciocnit de un tren personal, care circula pe calea ferată dintre Timișoara și Cruceni. Traficul rutier și feroviar în zonă sunt blocate în prezent.

Camionul, care se deplasa pe drumul dintre Rudna și Cruceni, a lovit trenul Regio 16124, care se deplasare între Cruceni și Timișoara. În trenul personal erau nouă călători, iar șoferul de camion era singur. Dintre cele zece persoane, două au encesitat îngrijiri medicale pentru traumatismele ușoare suferite. Este vorba de emcanicul trenului și șoferul camionului. Cei doi au fost transportați la Spitalul Județean Timișoara.

ISU s-a deplasat la fața locului cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și 11 subofițeri de pompieri. Ei au fost asigura măsuriel PSI și de prim-ajutor.

LĂSAȚI UN MESAJ