DISTRIBUIȚI

ACS Dumbrăvița bate la porțile Ligii a III-a, dar pentru a urca încă un eșalon, trebuie să treacă de barajul în dublă manșă cu campioana județului Mehedinți, Viitorul Șimian. Antrenorul Sorin Bălu este optimist, mai ales că are foarte multe informații despre olteni, pe care i-a și urmărit pe viu de câteva ori.

Fotbaliștii fac câte un antrenament pe săptămână, iar de joi seara, vor intra în cantonament. Problemele de lot nu lipsesc, deoarece Deian Pecarov e accidentat de la început de tur, iar Florin Nanu resimte dureri. Bălu știe că e important să nu primească gol pe teren propriu. ”Cred că o victorie la două-trei goluri, fără gol primit, ne-ar asigura liniștea. Plecarea lui Doreal Stoica poate fi un avantaj sau un dezavantaj, rămâne de văzut. Ei au o echipă bună de la mijloc în sus, cu mijlocașii Stanciu și Schintee, antrenor-jucător, au trei atacanți buni, Zamfir, Mătăsăreanu și Enea, care a dat peste 45 de goluri. Este și fundașul Andrei Dicu, pe care l-am avut la Caransebeș în Liga a II-a elev”, ne-a Sorin Bălu.

Dumbrăvița are un portar mai mult decât experimentat, pe Arpad Mikloș, un veritabil veteran. Sorin Bălu nu crede că acest lucru va fi însă o problemă. Săptămâna aceasta este una cu ploi abudente în Banat, iar terenul din Dumbrăvița poate avea de suferit. Pentru niciunul dintre aceste aspecte, Sorin Bălu nu își face probleme mari. ”Și ei au un portar cu experiență. Cred că pentru niciuna dintre echipe nu va fi acest lucru un dezavantaj, din contră. Săptămâna aceasta am adus utilaje la Dumbrăvița pentru a mai aerisi terenul, am adus nisip”, a mai spus Bălu.

Meciul tur începe sâmbătă la ora 18 la Dumbrăvița. Returul se va juca în 23 iunie, de la ora 17,30, la Șimian.

 

(foto: facebook.com/pg/FCDumbrăvița)

LĂSAȚI UN MESAJ