Actorul Mihai Mălaimare lansează miercuri după-miază la Timișoara cartea ”Teatrul Național, așa cum l-am iubit”. Volumul este despre teatrul din capitală, de care artistul a fost legat toată viața.
Cartea a apărut , în colecția Opere XX, în dialog cu Ada Hausvater, în colecția Opere XX, în dialog cu Ada Hausvater, directoarea Teatrului Național ”Mihai Eminescu” Timișoara. De aceea, se face o lansare și în capitala Banatului, în foaierul teatrului. ”Teatrul Național este acolo, așa cum era și pe vremea mea; viața mea este aici, în sânul familiei mele, între rudele mele, între prietenii mei, dar între noi, între mine și Național, există, nevăzute decât de mine, niște fire luminoase care se întind uneori la nesfârșit, iar alteori se contractă, lipindu-mă de zidurile sale, există amintirile pe care nu le vreau pierdute și nu le vreau uitate, de mine în primul rând. Amintirile despre un Teatru Național, așa cum l-am iubit!, spune actorul.
Astăzi, Mihai Mălaimare este legate de Teatrul Masca, singurul teatru de gest, pantomimă și expresie corporală din România, pe care el la- inventat. Timișorenii care doresc să participae la lansare de carte trebuie să se înscrie în prelabil la la adresa office@tntm.ro. Lansare este mâine, de la ora 17.