Directoarea Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Timișoara a primit ieri și de facto Ordinul Național ”Pentru Merit”, chiar de la ministrul Culturii, Raluca Turcan. Distincția este în grad de cavaler.
Distincția a oferit-o Președintele României cu ocazia Zilei Culturii Române, la 15 ianaurie anul acesta, după încheierea capitalei culturale europene: ”În semn de înaltă apreciere pentru meritele importante în aducerea dramaturgiei românești și a Teatrului Național Mihai Eminescu în prim-planul culturii europene, pentru dezvoltarea prin arta dramatică a spiritului civic și democratic în Timișoara”.
Iată cum se laudă directoarea singură: ”Așa cum declara Ada Hausvater, „Ce se întâmplă la Teatrul Național din Timișoara din 2005 până în prezent reprezintă mai mult decât o suită de mandate de management – parcursul Teatrului Național din acești 18 ani reprezintă fenomenul de succes al leadership-ului în teatru, este rezultatul unui leadership activ și creativ care construiește o echipă la rândul ei creativă, dornică să își asume o viziune și o direcție comună de evoluție, un leadership care pune accentul pe oameni, pe competențe și pe entuziasm, așadar, un fenomen. Acest mod de a lucra împreună pentru un scop comun, în consonanță cu un set de principii, a devenit o reală sursă de inspirație și, în timp, a polarizat un important segment al societății”.
Iată și mulțumirile: ”Mulțumesc Președintelui României pentru înalta distincție pe care mi-a conferit-o și mulțumesc ministrului Culturii pentru înaintarea acestei propuneri de recunoaștere a unei cariere începute foarte devreme, o carieră pusă în slujba teatrului al cărui parcurs îl construiesc de optsprezece ani și, totodată, în slujba direcțiilor formatoare ale societății: imaginație, umanitate, deschidere, entuziasm, echipă. Mulțumesc colegilor mei, care cred în principiile mele, sunt alături de mine și merg în pas cu mine. Mulțumesc publicului și colaboratorilor mei. Această recunoaștere a profesionalismului și a valorii muncii mele ca artist – ca regizor, ca director general și ca cetățean, alături de titlurile primite la nivel european și național, dovedește importanța și justețea opțiunilor noastre de a persevera pe acest drum complex al managementului creativ și al construcției sociale prin cultură”.