Bogdan Andone este recunoscut ca fiind un antrenor care dorește disciplină din partea elevilor săi. Alexandru Bădăuță nu s-a prezentat tocmai regulamentar la antrenamentul echipei de miercuri dimineața, iar tehnicianul l-a comparat cu Denis Alibec, actual fotbalist la Steaua, dar trecut și pe la Astra, sub comanda lui Marius Șumudică, cumnatul lui Andone.

Bădăuță a sosit la antrenament îmbrăcat ca de stradă și stătea de vorbă cu câțiva suporteri în spatele antrenorului, care dădea declarații. Întrebat de ce atacantul nu se pregătește de antrenamentul care stătea să înceapă, Andone l-a comparat cu Denis Alibec, poreclit și ”Denis, pericol public”, după celebrul film. ”Bădăuță e mai rebel așa puțin. Aduce cu Alibec din punctul acesta de vedere. Eu sper să aibă și sezonul pe care l-a avut Alibec la Astra. E un jucător cu calități foarte bune și dacă are puțină încredere și face ceea ce trebuie să facă în teren, cu siguranță va fi unul dintre jucătorii importanți ai campionatului în Liga a II-a”, a declarat tehnicianul.

Andone a vrut să îl țină la echipă și pe Birău, deși jucătorul a refuzat să plece în cantonament. Din informațiile noastre, și Bădăuță a dorit să plece la altă echipă vara aceasta, dar cei de la ASU Poli nu l-au lăsat liber de contract. Atacantul împlinește 27 de ani luna viitoare și a mai trecut pe la Juventus București, Dinamo II, FC Caracal, FCM Alexandria, ACS Berceni și Unirea Brânceni. De joi dimineață, echipa a plecat spre Brăila.

(foto: Razvan Chelbea)

LĂSAȚI UN MESAJ