Vicepreședintele CJT Alexandru Proteasa a devenit o moară stricată care repetă cu orice prilej că primarul Dominic Fritz boicotează realizarea unei parcări supraetajate în centru, mai precis, la fostul Centru Mlitar Zonal. Liberalul a făcut asta și la Consiliului Județean Timiș, în plen, după ce vorbise același lucru la Consiliul Local Timișoara, și până și un ales județean liberal i-a spus direct că nu mai are răbdare pentru aceste discuții politice.
Pe scurt, CJT are aproape tot terenul de la CMZ, minus 500 mp, care sunt ai primăriei. CJT vrea să concesioneze terenul pentru o parcare supraetajataă, idee care nu este nouă, cîci s-a discutat de opt ani de așa ceva. Proteasa spune că la comisiile de negociere, consilierii loclai useriști blochează totul de zece luni. El a intrat să combată politic și în Consiliul Local Timișoara acest lucru, deși nu exista niciun proiect pentru a vota trecerea din domeniul public al municipiului în cel al județului pentru teren, Proteasa a simțit nevoia să se facă auzi, ”smiorcâindu-se” în prealabil pe Faceboook că nu este introdus pe ordinea de zi a ședinței. Unde a fost introdus și a produs certuri sterile de 2 ore. Ei bine, după ce și-a încheiat prelegerea marți seara la ora 19, a doua zi dimineața la ora 11, după două ore și jumătate de ședință de consiliul județean, Proteasa a apăsat din nou pe ”Play” pentru a-ți recita poezia, mai ceva ca un elev la serbarea de școala primară.
Practic, subiectul parcării, caz în care CJT a votat deja că va prelua terenul, pe care primăria înc nu l-a oferit, nu era pe ordinea de zi, dar nimeni nu-l mai poate opri pe Proteasa din a-l aborda. Și l-a atacat pe primar. ”Am rămas dezgustat de lașitatea domnului primar în a-și asuma public faptul că boicotează aceast proiect și, mai mult decât atât, remarc lașitatea domnului primar în a intra într-o dispută cu mine, punându-și viceprimarul Ruben Lațcău să-mi taie microfonul în momentul în care am vrut să intru într-o dezbatere pe argumente”, a spus Proteasa, aleșilor județeni. useristul Vlad Șendroiu i-a spus că simulează un conflict articial: ”Mă distrează confilctul acesta artificial”, i-a spus useristul. Vicele a fost întrebat de ce nu cedează CJT terenul ei primăriei, iar argumentul a fost că deja încasează bani, de pe pearcarea simplă de pe teren, una cu taxă.
Au urmat dezbateri la fel de sterile, în care useristul Petre Mihăieș a ținut partea administrație, în timp ce Valentin Korman, de la PRO România, a spus că useriștii vor deconta politic refuzul de a concesiona terenul privaților, pentru a face o parcare. Alin Nica a spus că primăria poate bloca lucrarea, făcută și doa rpe terenul CJT, cu autorizația de construcție și alte documente, iar Elena Samoilă, liberală devenit consilieră județeană, s-a arătat și ea indginată, cu argumentul că Timișoara, suferă, într-adevăr, de lipsa locurilor de parcare.
Exasperat de discuții, liberalul Dan Sarmeș a punctat că parcarea trebuie făcută oricum. ”Eu mi-am pierdut răbdarea, îmi doream ca acesta să fie ultimul meu mandar și vreau să văd măcar parcarea începută. Terenul putea fi al unui privat care să nu ni-l dea”, a spus Dan Sarmeș. În Consiliul Local Timișoara, PNL, PRO România și PSD nu pot impune la vot trecerea terenului la ”județ”, deoarece e un proiect de patrimoniu și adună subiecte voturi fără useriști.
Parcarea se poate face însă fără acei 500 de mp. De remarcatcă în iulie, Proteasa ținut o conferiță de presă în care a mințit că fără acel teren al primăriei, ar ieși 396 de locuri de parcare, și cu el al fi 436. Ulterior, la CJT s-a aflat public că diferența ar fi la suprafața de spații comerciale ale parcării. Însă PNL pregătește deja anul electoral 2024!