DISTRIBUIȚI

După ce Alfred Simonis și-a lansat candidatura la CJT cu afirmația că Alin Nica îi cerea să-l primească în PSD, fostul liberal trecut la Forța Dreptei spune că minte. El a vorbit de alianța total conjucturală făcută cu Fritz ca despre o construcție solidă.

Simonis spune că, disperat că nu va putea candida din partea PSD-PNL, Nica i-a zis că trece la el în partid. Acum, președintele CJT neagă. ”Domnul Simonis își începe campania aruncând dezinformări și jumătăți de adevăr. A spus, în stilul lui de cartier, că i-aș fi propus să vin la PSD cu nu știu câți primari după mine. Partea adevărată a declarațiilor PSD-iste este că am avut o discuție cu domnul Simonis în perioada în care conducerea PNL de la București se pregătea să îi ofere pe tavă organizația PNL Timiș. Le-am spus atunci colegilor de la București că dacă cineva vrea să vândă organizatia PNL, aceia ar trebui să fie PNL-iștii din Timiș. Și am continuat spunând că mai degrabă îmi tai o mână decât să am o astfel de colaborare cu PSD-iștii. Continuarea ori nu a ajuns la domnul Simonis, ori nu vrea să o spună. Dacă chiar crede că eu m-am gândit măcar o clipă să merg la PSD, încep sa îmi pun întrebări în privința nivelului său de inteligență. Dar eu cred că domnul Simonis nu este prost și încearcă doar să arunce fumigene”, spune Nica.

În comunicat, Simonis e îndemnat să ceară ajutorul unui șef de al PNL ca să citească „Proclamația de la Timișoara”, din motive neclare, din moment ce comunciatul e al Forței Dreptei. Nica se prevalează de un vot dat recent în filială, deși Simonis pomenea un vot dat naționala cum 2 ani, și, acum câteva luni, pentru lista de europarlamentare. „Cât despre interesele personale ale unuia sau altuia, îl invit pe domnul Simonis să se uite în oglindă. Dar să nu ne spună ce vede acolo. În privința votului meu ca reprezentant al organizației PNL Timiș, îl rog să se mai documenteze. PNL Timiș a votat împotriva alianței cu PSD fiind vorba de un vot unanim în filială. Nu aveam de gând să dialoghez prea mult cu acest personaj decupat din schițele lui Caragiale, dar îi voi răspunde de fiecare dată când îmi va pomeni numele. Cu siguranță campania mea și a colegilor mei din ADU va fi una bazată pe proiecte și pe dialog. Rămân fidel valorilor liberale și susțin în continuare că voturile nu se tranzacționează. Primarii nu au o sacoșă de voturi pe care o dau în stânga sau în dreapta, după cum au ei chef, așa cum pare să creadă domnul Simonis. Îl invit să se prezinte alături de un astfel de primar care să ne explice cum tranzacționează el voturile și cum vinde, cumpără și șantajează cu voturile pe care le deține sau cum trece de la un partid la altul cu tot cu voturile cetatenilor”, mai spune Nica.

Altfel, după ce ani de zile critica USR că e partid cu viziune de stânga, acum Nica vorbește despre cât de multe au în comun. ”Construcția pe care am început-o cu partenerii din Alianța Dreaptei Unita este una solidă, bazată pe principii și pe valori liberale. Avem proiecte importante pentru Timișoara și pentru Timiș și observ că PSD-iștii sunt deranjați de seriozitatea și experiența noastră. Alianța Dreptei Unite aduce în fata oamenilor o politica îndreptată spre cetățean, curată și corectă, în totală opoziție cu mizeriile vehiculate de cei care încă își doresc un partid unic în Romania. Ne vedem în 9 iunie, domnule Simonis!”, mai precizează Nica.

 

LĂSAȚI UN MESAJ