DISTRIBUIȚI

Aproape an de an, oamenii din zona de sud a județului au ”emoții” că rămână fără gaz, din cauza situației sondei de la Partoș. Singura soluție realistă e racordarea Detei și a îmrejurimilor la sistemul național, iar pentru asta e nevoie de o nouă conductă. Deocamdată, s-a dat doar un certificat de urbamism, prilej de laudă pentru Alin Nica.

Noua conductă va porni din Timișoara, prin Giroc, va trece prin Pădureni, Voiteg, iar apoi, va ajunge la detan, Denta și Moravița. Reamintim că Deta, Denta, Moravița, Banloc sau Voiteg sunt alimentate cu gazul de sondă de la Partoș, în condițiie înc are zăcământul exploatat de aproape patru decenii e tot mai sărac, iar OMV Petrom va părăsi locația. De asta, singura soluți pentru sudul județului e racordul la Transgaz, care a decis să facă jun pas care, în mod normal, trebuia făcut demult, într-o țară normală. 40.000 de timișeni sunt în situația să depindă de proiect. CJT a emis certificautl de urbanism, un prim pas dintr-un proiect ce va mai dura.

În comunciatul de presă se precizează că și secretarul adjunct al Guvernului, Bogdan Ghelbere, aliatul lui Alin Nica în lupta internă din PNL, a facilitat procedura. ”Asumarea de către conducerea Transgaz a construcției unei noi conducte în Timiș este o decizie istorică pentru care, în numele județului, le mulțumesc. Prin noul proiect de infrastructură energetică, vorbim despre gaz livrat la cu totul alte standarde decât au fost cetățenii obișnuiți, vor fi eliminate pierderile, presiunea scăzută, dar mai ales riscul unor întreruperi care au afectat timișenii din sudul județului”, spune Alin Nica.

Viitoarea conductă va avea o lungime de 52,7 k. Teoretic, ar tebui să fie gata în 2 ani și jumătate, deci undeva în 2024. Rămâne de văzut dacă în această perioadă, gazul din zăcământul de la Partoș va mai fi însă suficient! OMV Petrom a transmis de mai multe ori că zăcământul e tot mai gol.

LĂSAȚI UN MESAJ