Senatorul de Timiș Alina Gorghiu consideră că femeile ar trebui să fie mai implicate în viața publică, prin propuneri de inițiative legislative, dar și să fie mai numeroase în Parlamentul României. Afirmațiile au fost făcute în cadrul unui webinar organizat de Organizația Femeilor Liberale din Timiș de Sfântul Andrei. 

Webinarul s-a numit ”DezvoltarEA României”. Obiectivul, pe lângă, cel firește, electoral, a fost crearea unei dezbateri despre modificarea și îmbunătățirea legislații din domenii în care femeile se „învârt”, rpecum sănătate, educație, natalitate, echilibru de gen. Webinarul a fost moderat de președinta OFL Timiș, Sorina Ciurlea, și i-a mai reunit și pe secretarul de stat în ministerul Sănătății Ciprian Bogdan, fosta gimnastă Simona amânar Tabără, soția liberalului Cosmin Tabără, Carmen Popescu, vicepreședintele Confederașiei Naționale a Patronatelor din România, fosta directoare DSP Timiș, Mihaela Valcovici, care este medic cardiolog și consilierele locale Flavia Cut și Daniela Mariș. Discuțiile au scos la iveală importanța legiferarea profesiei de moașă în România, o lege a prevenției în sănătate, extinderea pachetului de analize decontate pentru femeile însărcinate și încurajarea sportului de masă.

Alina Gorghiu a vorbit despre importanța mai multor femei în Parlament. ”Femeile cunosc foarte bine, din viața de zi cu zi, cum este să ai un copil în școală, ce învață, care sunt problemele din domeniul sanitar, cum se descurcă o femeie și acasă, și în carieră, ce înseamnă natalitate. Este destul de complicat să legiferezi în aceste domenii în Parlament pentru că, de exemplu, în 2012, Parlamentul României avea doar 11% femei. Nu fac pledoaria femeii nepregătite, dar fac pledoaria unui echilibru de gen în orice instituție publică, în administrația locală, centrală și în Parlament. Și fac o pledoarie pentru oameni competenți. Dacă în 2012 aveam 11% femei, în 2016 am reușit în urma presiunii active să creștem la aproximativ 20%. Este puțin, dar efortul din spatele acestui procent a fost unul mare. Sper ca procentul după alegerile din 6 decembrie să fie unul și mai mare”, a declarat Alina Gorghiu.

Prin Zoom, s-au logat 60 de femei din Timiș, iar 8000 de persoane au urmărit transmisia. ”M-am bucurat foarte mult să văd că doamnele și domnișoarele din Timiș au răspuns pozitiv la apelul nostru. Avem nevoie de implicarea mult mai activă a femeilor în politică, în administrație și în toate zonele publice pentru că ele sunt cele mai în măsură să poată interveni în zone care le afectează viața semnificativ. Sunt probleme specifice femeilor, cum este cea a maternității, de exemplu, care au nevoie de sprijin din partea statului și de o modernizare permanentă a legislației pentru că trebuie să ținem pasul și cu dinamica lumii științifice. Mi-am dorit să trag un semnal de alarmă pentru că trebuie să înțelegem că echilibrul de gen nu e un moft, este o necesitate și, până la urmă, o obligație pe care România o are ca stat membru al Uniunii Europene”, a spus Sorina Ciurlea.

LĂSAȚI UN MESAJ