Controalele inspectorilor de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș scot la iveală tot mai multe nereguli în locațiile de alimentație publică din Timișoara și nu numai. Săptămâna aceasta, s-a mai suspendat acitivitatea pentru trei restaurante și s-au mai dat numeroase amenzi, inclusiv pentru mari magazine, care s-au ales cu marfa confiscată dar și într-o piață.

Sătpămâna aceasta, medicii veterinari oficiali și inspectorii specialiști ai DSVSA au făcut 30 de controale, de luni până astăzi, și au dat un cuantum total de amenzi de 369.000 de lei. În ceea ce privește restaurantele, au fost 14 controale și s-au dat opt amenzi în cuantum de 162.000 de lei, plus două avertismente i trei ordonațe de suspendare a activității pentru următoarele nereguli:  pentru manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor; neîntreţinerea în condiţii de igienă şi în stare de funcţionare a spaţiilor şi instalaţiilor frigorifice;nerespectarea normelor sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare ale produselor alimentare;ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare şi comercializarea acestora neetichetate.S-au confiscat produse alimentare , în cantitate de 202,55 kg în valoare de 4575,83 lei.

La fast-food-uri au fost șase controale de 40.000 de lei, pentru: condiţii de  depozitare necorepunzătoare a produselor alimentare;pentru manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor. O carmangerie a fost amendată cu 30.000 de lei, pentru nerespectarea normelor de igienă pe fluxul tehnologic. De asemenea, la o societatea cu activități de brutărie și patiserie s-a făcut un control pentru care dispus o amendă de 10.000 de lei pentru neîntreţinerea în condiţii de igienă şi în stare de funcţionare a spaţiilor şi instalaţiilor frigorifice. De al începutul lunii august, DSVSA a suspendat activitatea la un fast-fodd din Timișoara, plus șase restaurante, cu cele trei de azi. Reluarea activității e permisă după o perioadă, în funcție de gravitatea abaterii.

Nici magazinel nu au scăpat de controale. Patru supermarketuri au fost controlate și au primit amenzi în cuantum de 80.000 de lei pentru condiţii de  depozitare necorepunzătoare a produselor alimentare şi valorificarea acestora în condiţiile în care termenul de valabilitate era expirat. S-au confiscat produse alimentare în cantitate de 155 kg: diferite sortimente de vin, băuturi alcoolice, doze cu bere, produse de patiserie. La hypermarketuri au fost tot patru controale în cuantum de 37.000 de lei, pentru: depăşirea capacităţii de depozitare peste limitele tehnologice aprobate; condiţii de  depozitare necorepunzătoare a produselor alimentare ; neiniţierea procedurii pentru retragerea sau rechemarea produselor alimentare de pe piaţă, care nu satisfac cerinţele privind siguranţa acestora.

Inspectorii DSVSA au mai controlat trei depozite alimentare și au dat o amendă de 10.000 de lei, pentru ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare şi comercializarea acestora neetichetate şi un avertisment pentru nerespectarea normelor sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare ale produselor alimentare. Un alt control s-a lăsat cu urmri într-o piață agroalimentară. S-a dat un avertisment pentru expunere şi comercializare produse alimentare fără niciun element de identificare. De asemenea, s-au confiscat 350 bucăți ouă consum în valoare de 245 lei şi 14,5 kg carne porc afumată în valoare de 435 lei.

În plus, la transporturile de animale s-au neconformități privind mișcarea animalelor fără documente sanitare veterinare eliberate de medicul veterinar împuternicit și au aplicat zece sancțiuni contravenționale în valoare de  10.800 lei și cinci avertismente.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.