În fiecare zi, polițiști dau amenzi destule de multe în Timiș pentru cei ce nu poartă mască sau nu respectă restricțiile de deplasare orare. Chiar dacă sancțiunile se dau de peste jumătate de an, tot mai sunt mulți oamenic are nu se conformează.

La controalele de ieri au participat 265 de efective ale forțelor de ordine, care au verificat 1-7 societăți comerciale și 104 mijloace de transport persoane, dintre care 48 de mijloace e transport în comun. Au fost legitimate peste 1500 de persoane. S-au dat 231 de amenzi, în valoare totală de 76.500 de lei. 196 dintre ele, în valoare de 65.500 de lei, s-au dat celor fără măști, iar 35, însumând 11.000 d elei, s-au dat pentru nerespectarea resctrițiilor de circulație.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ