DISTRIBUIȚI

Mai multe persoane, peste limita legală, au participat la o înmormântare la Chișoda. O parte dintre ele au fost amendate, deoarece polițiștii au aflat de evenimente chiar de pe rețelele de socializare.

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Timișoara s-au sesizat după ce au văzut imaigni cu zeci de persoane la înmormânare, la cimitirul din Chișoda. Până ce oamenii legii au ajuns în sat, slujba s-a terminat. Polițiștii au reușit să identifice organizatorul, care s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei. De asemenea, alți 12 participanți au fost identificați și sancționați cu o amendă în valoare de 500 de lei. S-a deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, urmând ca cercetările să identifice și ceilalți participanți la eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ