Timișorencei Anca Todoni pare să-i priească aerul ”tare” din Bolivia. Tenismena a ajuns în penultimul act, atât la simplu, dar și dublu.
La Santa Cruz, în primul meci, bănățeanca a trecut cu 6-3, 6-2 pe argentinianca de 16 ani Sol Ailin Larraya Guidi, locul 129 WTA. Ulterior, în optimi, a dat de Carson Branstine, locul 262 WTA, care a abandonat când Todoni conducea cu 6-0, 3-0. În sferturi, românca de 20 de ani a jucat cu Chloe Pacquet, sportivă de 30 de ani din Franța, locul 108 WTA și a doua favorită. Urmează semifinala cu letona Darija Semenistaja, cap de serie numărul 5, în condițiile în care Todoni era favorita numărul 6.
Timișoreanca a jucat și la dublu la turneul categorie 125 WTA, cu croata Tara Wurth. În semifinale, cele două au fost eliminate de perechea Nuria Brancaccio (Italia)/Leyre Romero Gormaz (Spania) cu 6-4, 6-7 (6/8), 10-3. Rezultatul de la dublu i-a adus lui Todoni 49 de puncte WTA, iar cu colega sa va avea de împărțit un cec de 2600 de dolari. La simplu, are asigurate 49 de puncte și a primit un CEC de 6000 de dolari.