DISTRIBUIȚI

Companiile din sectorul auto și componente, transporturi și distribuție din Timișoara au oportunitatea să-și înscrie angajații la cursuri gratuite și certificate în domeniul reparațiilor auto:

  • Curs de inițiere ”Diagnoză auto”;
  • Curs de inițiere ”Vopsirea automobilului”;
  • Curs de inițiere ”Repararea caroseriei”.

 Cursurile sunt realizate în cadrul proiectului Auto Perform implementat de Asociația Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) în regiunile Sud-Vest, Vest și Nord-Vest. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Cursurile sunt de inițiere și vor avea o durată minimă de 60 de ore și vor avea atât o secțiune teoretică, cât și una practică.

Astfel, atât service-urile auto, cât și companiile cu un parc auto mare (firme de transporturi, distribuție etc.) pot beneficia de cursurile gratuite realizate în cadrul proiectului.

Cursurile gratuite în domeniul reparațiilor auto organizate în cadrul proiectului Auto Perform aduc beneficii atât angajatorilor, cât și angajaților . Angajatorii vor avea parte de o forță de muncă mai eficientă și productivă, devenind astfel mai competitivi, iar angajații își actualizează și își dezvoltă cunoștințele și abilitățile necesare la locul de muncă, se adaptează mai ușor la noile tendințe din piață și au parte de mai multe oportunități.  De asemenea, cursurile de formare pot sprijini angajatorii în dezvoltarea de noi servicii în oferta companiei sau în creșterea calității serviciilor deja oferite.

De asemenea, companiile care își înscrie angajații la cursurile Auto Perform pot fi sprijinite de experții din cadrul proiectului pentru dezvoltarea unui program de învățare la locul de muncă.

Condiții de eligibilitate: cine se poate înscrie la cursuri?

  • Persoane angajate în firme care își desfășoară activitatea principală sau secundară într-unul din sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și în domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI.
  • Locul de muncă ocupat trebuie să fie în una din cele 3 regiuni de dezvoltare în care se implementează activitățile proiectului (Sud-Vest, Vest, Nord-Vest) – ceea ce include și orașul Timișoara;
  • Persoane care au absolvit învățământul obligatoriu (8 clase);
  • Sunt excluși manageri, antreprenori ce își gestionează propria afacere sau angajați din departamente de resurse umane.

Companiile își pot înscrie angajații la cursuri accesând pagina următoare: https://www.inscriere-auto-perform.ro/

Persoanele interesate trebuie doar să completeze formularul din partea dreaptă a paginii pentru a-și transmite datele de contact către experții proiectului Auto Perform, iar aceștia vor contacta persoanele înscrise în cel mai scurt timp pentru a verifica dacă îndeplinesc condițiile de eligibilitate ale proiectului și pentru a demara procesul de înscriere în proiect.

Cursurile gratuite vor demara în perioada următoare, astfel angajații care sunt interesați de participare sunt îndemnați să se înscrie cât mai curând.

Locația cursurilor va fi aleasă astfel încât să asigure dotările și echipamentele necesare pentru desfășurarea cursurilor, iar orarul cursurilor va fi stabilit astfel încât să se suprapună cât mai puțin posibil cu activitatea angajaților la locul de muncă, evitând scoaterea acestora din producție pentru perioade lungi.

Pentru protecția cursanților și a formatorilor împotriva pandemiei de COVID-19, cursurile de formare Auto Perform se vor realiza respectând măsurile naționale și locale de sănătate publică în vigoare.

Pentru întrebări sau detalii puteți contacta experții din echipa proiectului în mod direct prin utilizarea paginii de Facebook a proiectului Auto Perform: fb.me/autoperform.ptir

Pentru mai multe detalii despre proiect accesați pagina: http://www.ptir.ro/proiecte/proiecte-in-implementare/auto-perform-performanta-pentru-angajatii-din-sectorul-auto/

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

 

Vă mulțumim și vă așteptam!

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ