DISTRIBUIȚI

Din luna august, timișorenii care au treabă pe Bulevardul Revoluției prin fața Palatului Administrativ trebuie să se descurce cum pot dacă sunt pietoni sau bicicliști. Aspect remarcat și de consiliera județeană USR Laura Boldovici, care a atras atenția conducerii că nu este în regulă modul de realizare a lucrării.

La ședința ordinatră de luni a CJT, userista Laura Boldovici a ridicat problema. ”Conducerea consiliului județean ar putea renunța la locurile de parcare alocate, pentru ca cetățenii să nu-și riște viața mergând pe carosabilul unui dintre cele mai aglomerate bulevarde din Timișoara?”, a întrebat Boldovoci. Totodoată, ea a transmis că panoul pentru lucrările de renovare ale trotuarului ar trebui să aibă și durata începerii și finalizării șantierului, nu doar durata de 24 de luni. Lucrarea o face Constructim.

Vicele CJT Alexandru Proteasa a punctat că se va ține cont de solicitare, pentru că situația în care se poate circula doar pe stradă, sau traversând pe partea cealaltă a bulevardului, spre Parcul Copiilor, să fie evitată. De asemenea, se va preciza și durata șantierului, unul ce pare ciudat de lung. Trotuarul din fața Palatului Administrativ nu arăta deloc rău, altfel. În clădire mai funcțioenază și Instituția Prefectului Timiș, în chirie.

Așadar, rămâne de văzut dacă parcarea se va elibera în fața instituție, sau dacă vom fi nevoiți să constatăm (din nou) că…trăim în epoca automobilului, vorba lui Nicolae Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ