Trei bărbați din estul județului Timiș au fost săltați astăzi de poliție după ce erau cercetați de aproape jumătate de an. De la locuințele lor s-a ridicat un întreg arsenal de arme, pe care le dețineau fără a respecta legea.
S-a descins astăzi la nu mai puțin de 15 locații, din Dumbrăvița (unde locuia unul dintre cei vizați), Fârdea, Traian Vuia, Bârna și Bethausen. Dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făget vizează infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Cercetările au început din 4 octombrie. Poliția Orașului Făget avea informații că ami mulți bărbați vânau pe teritoriul comunei Traian Vuia cu arme pe care le dețineau fărăa respecta cerințele impuse de lege. De altfel, azi au și fost reținuți trei bărbați, de 19, 47 și, respectiv, 49 de ani. Poliția nu a reușit, aparent, să-i prindă în flagrant într-un eventual caz de braconaj.
În urma perchezițiilor s-au ridicat trei arme de vânătoare, o armă cu lunetă atașată, două arme neletale supuse autorizării, un proiectil, aproximativ 90 de muniții aferente acestora, un aparat care asigură vizibilitatea pe timpul nopții, un monoclu, un binoclu, precum și mai multe cutii ce conțin sfere cu diferite calibre. Față de doi dintre bărbați reținuți s-a dispus amendarea, dar și anularea permisului de port-armă. Cei trei au fost introduși în în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Timiş pentru 24 de ore.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. La percheziții au participat și olițiștilor Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Poliției Municipiului Lugoj, al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș și al Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara.