DISTRIBUIȚI

După ce anul trecut a pus ”tunurile” pe consumul de apă îmbuteliată, acum și-au găsit alt subiect de atras bani publici petru campanii de promovare: poluarea produsă de industria textilă. În acest sens, se oferă și o bursă pentru artiști.

Apelul lansat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare se numește „Fashion Trash / Behind FASHION” (Gunoiul modei.în spatele modei).  Tematica se referă la impactul asupra mediului înconjurător produs de inndustria textilă. În acest sens, de azi s-a deschis un apel pentru artiști, iar cel care va fi câștigător va primi 8000 d elei pentru a face o lucrare în tema propusă. Perioada de înscrieri e până la 10 martie și se așteaptă lucrări dintr-un arel amplu: pictură, sculptură (inclusiv modelare 3D virtuală), arte decorative ori new media – artă digitală, animație, artă video, fotografie, performance, happening, artă non-obiectuală, artă conceptuală, instalație interdisciplinară.

Asociaai dorește să atragă atenția asupra poluării ridicate, din cauza că ne cumpărăm prea multe haine. „Cantitatea de haine produse și aruncate rapid a crescut exponențial începând cu anul 2000, potrivit datelor oficiale prezentate la nivel european, cu tot ceea ce generează moda de consum sau moda de tip Fast Fashion – apariția rapidă de stiluri vestimentare noi și la prețuri scăzute, cu o presiune uriașă asupra resurselor materiale și umane implicate. Vorbim despre un supraconsum de resurse naturale, poluarea apei, emisii de gaze cu efect de seră, cantități uriașe de deșeuri textile. De aceea, ne propunem să creștem vizibilitatea tematicii privind impactul social și de mediu al industriei vestimentare în rândul tinerilor, să atragem atenția asupra fenomenului și să motivăm publicul să opteze pentru soluții sustenabile”, spune Mihaela Vețan, președintele Asociației CRIES.

Propunerile se trimit la adresa de mail office@cries.ro. Este ecesar ca mesajul să conțină o descriere a proiectului care urmează a fi realizat, o machetă / schiță desenată și scanată sau schiță 3D, în funcție de tipul de lucrare propus și un portofoliu al artistului. Cei 8000 de lei vvor acoperi cheltuieli precum (remunerație, producție, transport și alte cheltuieli logistice. Jurizarea se va face în perioada 11-13 martie 2024, iar în tre 14 martie și 15 aprilie, artistul trebuie să-și facă lucrarea. Prezentarea publică va fi în peiroada 22-26 aprilie, în cadurl unui eveniment dedicat.

Juriul va fi format din: Cristiana Bucureci – artist în arta colajului și coordonator campanii cu impact cultural și social, Cosmin Nasui – curator, istoric și critic de artă, manager cultural, evaluator acreditat de artă contemporană și de proiecte culturale, și Eduard Jakabházi – designer grafic și prodecan al Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara.

Acest apel este parte a proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, dezvoltat de CRIES pe parcursul anului 2024, în continuarea Programului LA PAS / Slowing Down și primește bani de la Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara. Regulamentul de înscriere poate fi consultat aici.

 

LĂSAȚI UN MESAJ