Vineri, în Sala Barocă de la Muzeul de Artă, cei patru rectori ai marilor universități timișorene au semnat formarea Alianței Timișorene Universitare. Practic, este vorba de un pact care să notifice o colaborarea între Universitatea de Vest, Universitatea Politehnică, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului ”Regele Mihai I”.
Marilen Pirtea, rectorul UVT, spune că și mediul universitar trebuie să se adapetze la dinamica socială, pentru ca Timișoara să rămână competitivă pe viitor. ”Astăzi prin ceea ce vom face, începe istoria viitorului, istoria viitorului în educație în Timișoara. La nivel global și în dinamică, nu progresează nici cei mai puternici, nici cei mai slabi, ci cei care se adaptează cel mai mult la dinamica socială. Adaptarea trebuie să fie bazată pe inovație. Colegii mei au aquisat la demersul nostru, de a crea istoria viitorului în educația din Timișoara. Pentru noi cei de față este un pas mic, dar sunt convins că pentru viitor va fi un pas mare”, a precizat Pirtea.
Octavian Crețu, rectorul Universității de Medicină a spus că fiecare universitatea ar rămâne prea slabă singură în lipsa acestui parteneriat. ”Am semnat un acord de parteneriat universitar. Este un lucru important pentru universitățile noastre și comunitatea timișoreană. Am mai avut discuții pentru crearea unui consorțiu. Evident că suntem universități diferite, dar am identificat multe puncte comune. Suntem slabi într-o lume globală, nu avem forța necesară. Această alianță universitară ne dă această putere, pentru a avea un impact mult mai bun la nivel central și național. O universitatea nu are rost să investească în domenii în care nu excelează. Putem construi împreună proiecte, nu doar cu impact asupra universității noastre, dar și asupra orașului Timișoara”, a declarat Crețu.
Florin Drăgan, rectorul Politehnicii, a punctat că este un atribut al liderilor cu viziune infinită să fie mereu orientați spre inovare și cooperare. Drăgan spune că demersul nu este unul de imagine. ”Nu este vreun demers al unui rector anume sau un joc de imagine, ci scopul este constituirea unui hub de educație în România, prin care să relaționăm cu mediul privat. În acest hub, universitatea noastră poate veni ca o platformă bazată pe robotică, inginerie și poate constitui un liant foarte bune”, a precizat Drăgan.
Cosmin Alin Popescu, rectorul Universității de Agronomie, a punctat beneficiul pentru întreaga regiune. ”Comunitatea locală este obișnuită ca o universitatea să facă ceea ce facem noi, oferim educație, facem cercetare și facem extensie universitară. Ne interesează educația, cercetarea și extensia universitară, dar, deopotrivă, ne interesează ceea ce se întâmplă în Timișoara, în județul Timiș și în regiune. Cu ceea ce știm noi să facem, ne dorim să aducem un plus de valoare, acea valoare adăugată în comunitate. După trei decenii de comunicare reușim să semnăm acest parteneriat. Vrem să fim un hub al exprimării, suntem deschiși la dialog”, a spus Popescu.
Acordul a fost semnat și autentificat de un notar public. Cele patru universități au aproape 40.000 de elevi în total.